Dosar 958/237/2006 din 17.10.2006

infracţiuni la alte legi speciale


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 958/237/2006
Data dosar:
17.10.2006
Instanta:
Judecătoria Gura Humorului
Departament:
.
Obiect:
infracţiuni la alte legi speciale
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 19.12.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 old
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere ilegală de arbori - prev.şi ped. de art.32 al.3 din O.G.nr.96/98, modif. cu aplic.art.41 al.2 C.penal, art.74, 76 lit.d C.penal, la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare. În temeiul art.81 c.penal, suspdenă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 3 luni, conform art.82 c.penal. Atrage atenţia inculpatului asupra pre.art.83 C.penal. Obligă pe inculpat să plătească statului suma de 200 RON, cu titlu de chltuieli judiciare, din care 100 RON reprezintă onorariu avocat oficiu, sumă avansată din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi suceava. cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 19 decembrie 2006.

  • Sedinta din data de 08.12.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 old
  • Amânat
  • Sedinta din data de 24.11.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 old
  • Amânat
  • Sedinta din data de 10.11.2006 la ora 8:30

    Complet: C1 old
  • Încheiere
  • Sedinta din data de 08.11.2006 la ora

Flux dosar


Actualizare GRPD