S* G****** U******** S*
ReclamantT*** M****
PârâtT*** D****
PârâtPENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂŞTE Respinge acţiunea formulată de reclamanta S.C. GIREXIM UNIVERSAL S.A., cu sediul în Piteşti, B-dul I.C. Brătianu, bl. A7 mezanin, împotriva pârâţilor: ŢÂRĂ MARIN, domiciliat în Moroieni, bl. C, sc. 2, ap. 9, jud. Dâmboviţa şi ŢÂRĂ DOINA, cu acelaşi domiciliu. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Noiembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 22.11.2006, la cererea pârâţilor pentru soluţionarea pe cale amiabilă a litigiului. Cu drept de cerere în anulare odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 18.10.2006, pentru când se citează pârâţii cu mandate de aducere fără însoţitor. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Septembrie 2006.