R******** A* I****
ContestatorÎn temeiul art. 461 al. 1 lit. c cpp respinge contestaţia la executare formulată de către Biroul de Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti privind pe condamnatul Rădulescu Ionel, fiul lui Aurel şi Ioana, născut la data de 16.02.1972 în comuna Izvoru, jud. Argeş, domiciliat în comuna Popeşti, jud. Argeş, în prezent deţinut în PMS Colibaşi, CNP – *********1903, ca neîntemeiată. În temeiul art. 192 al. 3 Cpp cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocat oficiu se suportă din fondurile speciale ale MJ. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2006
Inainteaza dosarul Completului 1, luni , Sala 4 ,ca urmare a admiterii cererii de abtinere. Se citeaza revizuientul la PRMS Colibasi Amână judecarea cauzei la 23.10.2006. Cu apel odata cu fondul.
Acorda un nou termen de judecata in vederea solutionarii cererii de abtinere. Se reia procedura de citare cu petentul la PRMS Colibasi. Amână judecarea cauzei la 17.10.2006. Cu apel odata cu fondul.
Acorda termen in vederea solutionarii cererii de abtinere . Se reia procedura de citare cu contestatorul la PRMS Colibasi Amână judecarea cauzei la 26.09.2006. Cu apel odata cu fondul.