G******** G*******
PetentG******** C********
PetentG******** E**** G*****
PetentI****** F******
PetentO**** S***** D******
PetentRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de CLFF Piteşti, admite în parte acţiunile conexe, precizate. Dispune anularea parţială a Hotărârilor nr. 47/27.06.2006 şi nr. 159/13.12.2006, emise de CJFF Argeş, precum şi Hotărârea nr. 14/2006 şi nr. 32/2006 a CLFF Piteşti, în ceea ce-i priveşte pe petenţi. Constată că petenţii sunt îndreptăţiţi să li se reconstituie dreptul de proprietate, prin acordarea de despăgubiri echivalente, pe anexa 23, pentru suprafaţa de 8000 mp teren situat în Piteşti, judeţul Argeş lângă „Zăvoiul râului Argeş”, cu vecinătăţile: Nord – Voiculescu Gheorghe, actual pepinieră silvică, Est – zăvoi, Sud – Voiculescu Valeriu, actual pepinieră silvică, Vest – Vasile Dumitru, actual strada Depozitelor, teren identificat în contur negru în schiţa anexă la raportul de expertiză efectuat în cauză de ing. expert Boariu Petru, fila 189, schiţă ce face parte integrantă din dispozitivul prezentei sentinţe. Obligă pe intimaţi să plătească petenţilor suma de 500 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Martie 2013.
Hotarare 2652/2013 din 18.03.2013Amână pronunţarea, pentru complexitate, la data de 18.03.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Martie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.03.2013Amână pronunţarea la data de 11.03.2013, pentru complexitate. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.03.2013Amână pronunţarea, pentru ca părţile să depună concluzii scrise, la data de 04.03.2013. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Februarie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2013Se citează petenţii G******** C******** , G******** E**** G*****, I****** F****** , O**** S***** D******, cu menţiunea dacă îşi însuşesc acţiunea, având în vedere că petentul G******** G******* a decedat. Se va proroga discutarea raportului de expertiză Boariu Petre, la următorul termen de judecată. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 25.02.2013, C3 civil, sala 4, ora 1000, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2013
Incheiere de sedinta din 21.01.2013Pune în vedere apărătorului petenţilor G******** G*******, Georgescu Constanţa, G******** E**** G*****, I****** F****** şi O**** S***** D****** să depună la dosarul cauzei, până la termenul de judecată acordat, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, certificatul de deces şi lista cu numele şi domiciliul moştenitorilor petentului defunct G******** G*******, sub sancţiunea suspendării judecării cauzei prevăzută de dispoziţiile art. 243 alin. (1) pct. 1 Cod procedură civilă. Prorogă punerea în discuţia părţilor a raportului de expertiză Boariu Petre, după introducerea în cauză a moştenitorilor petentului defunct G******** G*******.
Menţine suspendată soluţionarea prezentei cauze, potrivit art 244 pct 1 C.proc.civ până la soluţionarea irevocabilă a dosarului cu numărul 1565/109/2009 a Tribunalului Argeş. Respinge perimarea nefiind îndeplinite condiţiile. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 14.02.2011.
Admite cererea. Dispune suspendarea cauzei, potrivit art. 244 pct.1 Cod proc.civ. până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.1565/109/2009 al Tribunalului Argeş, având ca obiect plângere Legea 10/2001. Admite cererea de reexaminare a amenzilor aplicate, formulată de expertul Boariu Petre. Dispune ridicarea amenzilor aplicate expertului Boariu Petre prin încheierea din 24.11.2007, în cuantum de 200 lei, precum şi celei aplicate prin încheierea din 28.01.2008, tot în cuantum de 200 lei. Irevocabilă în ceea ce priveşte cererea de reexaminare. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării, în ceea ce priveşte măsura suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 19.10.2009
DISPUNE Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 19.10.2009, pentru când se citează intimata COMISIA JUDETEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR AGRICOLE SI CELOR FORESTIERE, prin agentul procedural al instanţei. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 07.09.2009.
DISPUNE Ia act că motivul suspendării cauzei, în baza dispoziţiilor art. 244 pct.1 Cod proc.civ, nu mai subzistă. Se revine cu adresă către expertul desemnat, respectiv domnul Boariu Petre, în sensul de a efectua şi a depune la dosarul cauzei raportul de expertiză, cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată acordat, în exemplare suficiente pentru instanţă şi părţi, însoţit de dovezile de convocare ale părţilor. Se citează intimata COMISIA JUDETEANA PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATA ASUPRA TERENURILOR AGRICOLE SI CELOR FORESTIERE, prin agentul procedural al instanţei. Amână judecarea cauzei la 07.09.2009. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi: 01.06.2009.
Suspendă soluţionarea cauzei potrivit art.244 pct.1 Cod pr.civilă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului cu nr. 3798/46/2006 al Tribunalului Argeş. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Aprilie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara, urmând a se pronunţa cu privire la cererea expertului după depunerea lucrării. Se citează intimata lipsă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 14.04.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Martie 2008.
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii. Se amendează expertul BOARIU PETRE, domiciliat în Pitesti, Str. Exerciţiu, bl. P20, sc. A, ap. 9, jud. Argeş, având CNP *********4962, cu suma de 200 lei, pentru nedepunerea lucrării la mai multe termene consecutive, fapt ce a dus la tergiversarea cauzei pe rolul instanţei. Se citează părţile, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 10.03.2008. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte amenda aplicată. Cu recurs odată cu fondul, în ceea ce priveşte fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Ianuarie 2008
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara. Se citează intimata CJFF ARGEŞ, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 28.01.2008 Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2007
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii. Se amendează expertul BOARIU PETRE, domiciliat în Pitesti, str. Exerciţiu, bl. P20, sc. A, ap. 9, jud. Argeş, având CNP *********4962, cu suma de 200 lei, pentru nedepunerea lucrării la mai multe termene consecutive, fapt ce a dus la tergiversarea cauzei pe rolul instanţei. Se citează părţile, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 17.12.2007. Cu drept de reexaminare în termen de 15 zile de la comunicare, în ceea ce priveşte amenda aplicată. Cu drept de recurs odată cu fondul, în ceea ce priveşte fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2007
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara. Se citează intimata CJFF ARGEŞ, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 26.11.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2007
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara, precum şi cu menţiunea de a se conforma prev. art. 4 al.3 şi 4 din Lg. 247/2005 –titlul XIII, în sensul de a comunica părţilor din proces odată cu depunerea la instanţă, copie de pe expertiză pentru a lua cunoştiinţă de conţinutul acesteia în timp util, pentru a nu se mai tergiversa soluţionarea cauzei, sub sancţiunea aplicării unei amenzi civile, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, în cazul, în care, nu se va conforma prev. acestui text de lege. Se citează părţile, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 24.09.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 August 2007.
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara, precum şi cu menţiunea de a se conforma prev. art. 4 al.3 şi 4 din Lg. 247/2005 –titlul XIII, în sensul de a comunica părţilor din proces odată cu depunerea la instanţă, copie de pe expertiză pentru a lua cunoştiinţă de conţinutul acesteia în timp util, pentru a nu se mai tergiversa soluţionarea cauzei, sub sancţiunea aplicării unei amenzi civile, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, în cazul, în care, nu se va conforma prev. acestui text de lege. Se citează intimata lipsă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 21.08.2007.
Admite cererea de conexare. Dispune conexarea dosarului cu nr. 2929/280/2007 la prezentul dosar cu nr. 9822/2006, având acelaşi obiect, cauză, părţi. Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara, precum şi cu menţiunea de a se conforma prev. art. 4 al.3 şi 4 din Lg. 247/2005 –titlul XIII, în sensul de a comunica părţilor din proces odată cu depunerea la instanţă, copie de pe expertiză pentru a lua cunoştiinţă de conţinutul acesteia în timp util, pentru a nu se mai tergiversa soluţionarea cauzei, sub sancţiunea aplicării unei amenzi civile, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, în cazul, în care, nu se va conforma prev. acestui text de lege. Se citează intimata COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR ARGEŞ, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 11.06.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 Aprilie 2007.
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara, precum şi cu menţiunea de a se conforma prev. art. 4 al.3 şi 4 din Lg. 247/2005 –titlul XIII, în sensul de a comunica părţilor din proces odată cu depunerea la instanţă, copie de pe expertiză pentru a lua cunoştiinţă de conţinutul acesteia în timp util, pentru a nu se mai tergiversa soluţionarea cauzei, sub sancţiunea aplicării unei amenzi civile, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, în cazul, în care, nu se va conforma prev. acestui text de lege. Se citează intimata, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 30.04.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 12 Martie 2007
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ., cu amenda judiciara, precum şi cu menţiunea de a se conforma prev. art. 4 al.3 şi 4 din Lg. 247/2005 –titlul XIII, în sensul de a comunica părţilor din proces odată cu depunerea la instanţă, copie de pe expertiză pentru a lua cunoştiinţă de conţinutul acesteia în timp util, pentru a nu se mai tergiversa soluţionarea cauzei, sub sancţiunea aplicării unei amenzi civile, potrivit dispoziţiilor Codului de procedură civilă, în cazul, în care, nu se va conforma prev. acestui text de lege. Se citează intimata, ce nu are termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 12.03.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2007
Se revine cu adresa catre expert in vederea efectuarii lucrarii, cu mentiunea ca in caz contrar va fi sanctionat, cf. art.209 al.2 C.pr.civ. cu amenda judiciara. Se citează intimata COMISIA JUDETEANA DE FOND FUNCIAR ARGEŞ, cf. art. 85 C.pr.civ. Amână judecarea cauzei la 29.01.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D I S P U N E : Uneşte cu fondul excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâta Comisia Locală Piteşti prin întâmpinare, având în vedere că pentru soluţionarea excepţiei este necesară administrarea de probe comune cu fondul cauzei. Admite pentru petenţi proba cu înscrisuri şi proba cu expertiză cu obiectivele solicitate de petentă şi în plus cele solicitate de instanţă, respinge proba cu relaţii având în vedere cele precizate azi de reprezentanta Comisiei Locale Piteşti, faptul că s-au depus toate actele deţinute. De asemenea, admite proba cu înscrisuri pentru pârâta Comisia Locală, înscrisuri care s-a arătat că s-au depus deja la dosar. Expertul va avea în vedere toate actele vechi, cât şi actele depuse de părţi la dosar. Prin targere la sorţi, numeşte expert topograf pe dl. Boariu Petre, stabilind onorariu provizoriu 500 lei în sarcina petenţilor, care urmează a fi achitat în termen de cinci zile, sub sancţiunea prev. de art. 170 C.pr.civ. Expertiza va avea ca obiective: - 1) identificarea terenului din actul de partaj testamentar nr. 625/306/1956 în suprafaţă de 8000 m.p. situat lângă Zăvoiul Râului Argeş, cu vecinii: R – Zăvoiul, A – Vasile P. Dumitru, M-zi – proprietate Voiculescu Valeriu, MN – Voiculescu Gheorghe; - 2) expertul să identifice terenul din actul de vânzare-cumpărare din data de 08.03.1942 (depus la dosar), în suprafaţă de 1456 m.p. situat în Piteşti, cartier Găvana, str. Gîrlei, cu vecinătăţile: R – moşia Vasilescu, A şi Mzi – Gheorghe Marinică şi MN – Alexandru C. Joiţa; - 3) să se întocmească schiţe de plan pentru ambele terenuri; - 4) să se verifice dacă ambele terenuri sunt libere sau dacă sunt afectate de construcţii sau alte detalii de sistematizare; - 5) să se verifice regimul juridic al terenurilor la data de 1 ianuarie 1990; - 6) regimul juridic al terenurilor la data actuală; - 7) să verifice pe raza administrativ teritorială a cărei localităţi se află terenurile în litigiu. Amână judecata cauzei la data de 11.12.2006. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.11.2006.
Prorogă discutarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de intimată prin întâmpinare, la termenul următor. Admite în temeiul art. 156 C.pr.civ., cererea formulată de către petenţi. Se citează părţile, ce nu au termen în cunoştiinţă, cf. art. 85 C.pr.civ.. Amână judecarea cauzei la 6.11.2006. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Septembrie 2006.