A***** D******
ReclamantA***** E****
ReclamantC***** H****** P*** P*****
PârâtAdmite actiunea. Constată dreptul de proprietate al reclamanţilor asupra imobilului individualizat prin raportul de expertiză tehnică întocmit de expertul Tutaru Remus Mugurel, drept de proprietate dobândit prin accesiune. Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.
Amana pronunţarea la 18.11.2010.
Pentru a se cita recmanaţii cu menţiunea de a achita taxa de timbru în cuantum de 815, 55 lei reprezentând 50% din cuantumul taxei de timbru care a fost stabilită de către instanţă, respectiv din cuantumul total de 4331 lei, iar reclamanţii au achitat suma de 135 lei, va amâna cauza, sens în care,
Admite în parte cererea de ajutor public judiciar formulată de reclamant. Scuteşte reclamantul de plata a 50% din valoarea taxei de timbru stabilită de instanţă. Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 19 alin. 2 din OUG nr. 51/2008. Cu drept de a formula cerere de reexaminare în termen de 5 zile de la data comunicării încheierii. Pe fondul cauzei, acordă termen la data de 07.10.2010.
pentru lipsă de procedură cu pârâta şi pentru lipsa relaţiilor.
Pentru a se emite adresă către primăria Herăşti pentru a efectua un referat de anchetă socială la domiciliul reclamantului şi pentru ca reclamantul să precizeze veniturile pe care le realizează numita Bârsan Ncoleta şi să depună acte de stare civilă ale acesteia, amana cauza
Admite pentru apărătorul reclamanţilor cererea de amânare pentru imposibilitate de prezentare formulată şi, pentru ca reclamanţii să achite taxa de timbru în sumă de 2981, 1 lei sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, punându-le în vedere că, dacă nu pot achita taxa de timbru, pot formula cerere de acordare ajutor public judiciar, amână cauza
Pentru ca reclamanţii să achite taxa de timbru în sumă de 2981, 1 lei sub sancţiunea anulării cererii ca insuficient timbrată, punându-le în vedere că, dacă nu pot achita taxa de timbru, pot formula cerere de acordare ajutor public judiciar, amână cauza.
pentru a da posibilitatea reclamanţilor să achite taxă de timbru in cuantum de 2981,1 lei , urmează a amâna cauza,
În temeiul hotărârii Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Giurgiu din data de 01.09.2009, prin care s-a hotărât amânarea fără discuţie a tuturor cauzelor aflate pe rolul fiecărui complet de judecată ca urmare a protestului judecătorilor, urmează să amâne cauza
PENTRU LIPSĂ DE PROCEDURĂ.
pentru lipsăde procedură
Acordă termen faţă de lipsa de procedură cu pârâta. Pune în vedere reclamanţilor prin apărător să achite diferenţa taxei judiciare de
pentru a se completa taxa de timbru la valoarea stabilită de expert,
Amânat pentru a se completa taxa de timbru de către reclamant.
Amânat pentru lipsa raportului de expertiză
Amânat pentru administrarea probei cu expertiză.
Amânat pentru achitarea onorariului de expert.
Amână cauza pentru achitarea onorariului de expert.
Pentru ca reclamanţii depună la dosar copie legalizată cu menţiunea definitivă şi irevocabilă de pe hotărârea privind ieşirea din indiviziune
Pentru ca reclamanţii depună la dosar copie legalizată cu menţiunea definitivă şi irevocabilă de pe hotărârea privind ieşirea din indiviziune,
Pentru ca reclamanţii depună la dosar copie legalizată cu menţiunea definitivă şi irevocabilă de pe hotărârea privind ieşirea din indiviziune
Faţă de lipsa martorilor al termenul de astăzi şi în vederea completării taxei judiciare de timbru,
Acordă termen în vederea administrării probelor solicitate de la reclamanţi