D*** I**** M*****
PetentG****** P* N******
IntimatÎn baza art. 278 ind. 1 al. 8 lit. b C.p.p. admite plângerea formulată de petenta D. I. M., împotriva rezoluţiei din 08.06.2007 dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 1208/P/2007. Desfiinţează rezoluţia susprecizată şi dispune trimiterea cauzei procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti în vederea începerii urmăririi penale împotriva intimatului făptuitor G. N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 305 lit. c Cod penal. Organele de urmărire penală vor îndeplini următoarele acte procesuale, respectiv procedurale : -se va dispune o anchetă socială la locuinţa învinuitului pentru stabilirea condiţiilor materiale ale familiei acestuia. -se vor stabili sursele de venituri ce asigură subzistenţa învinuitului. -se vor solicita relaţii de la Primăria Municipiului Piteşti şi de la Primăria Cotmeana cu privire la imobilele (clădiri, suprafeţe agricole, etc) deţinute de către învinuit pe raza acestora. -se vor solicita relaţii de la Primăria Cotmeana cu privire la animalele de curte deţinute de învinuit. -se vor identifica şi audia eventualele persoane care îl întreţin pe învinuit sau care se găsesc în întreţinerea acestuia. -se vor administra orice alte probe şi vor fi efectuate orice alte acte procedurale necesare aflării adevărului şi corectei soluţionări a cauzei. În baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză rămân în sarcina acestuia. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru petentă şi de la comunicare pentru intimat. Pronunţată azi 22.11.2007 în şedinţă publică.
În baza art. 306 C.p.p. amână pronunţarea la data de 22.11.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată azi 15.11.2007 în şedinţă publică.
DISPUNE În baza disp. art. 278 ind. 1 alin.4 C.p.p. dispune introducerea în cauză şi citarea în calitate de intimat a numitului Grigore Nicolae, care se citează la adresa indicată la fila 5 dosar u.p. . Amână judecarea cauzei la 15.11.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Octombrie 2007. Preşedinte, Anda Pluteanu