T***** I* E****
CondamnatT***** E**** p*** a****** l* C******** m**********
CondamnatAdmite contestaţia la executare şi cererea de contopire formulate de Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti . În temeiul art. 461 alin 1 lit d C.pr.pen. constată prescrisă executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată condamnatei T.E, pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin 2 şi 3 C.pen. cu aplicarea art. 13 C.pen. prin sentinţa penală nr. 2572/16.09.1999 pronunţată de Judecătoria Piteşti definitivă prin decizia penală nr. 165/01.03.2000 a Tribunalului Argeş. Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 2683/29.03.2000 precum şi a mandatului european de arestare nr. 2683/2000/03.04.2007 emise de către Biroul Executări Penale din cadrul Judecătoriei Piteşti. Descontopeşte pedeapsa rezultată de 4 ani închisoare aplicată condamnatei T.E prin sentinţa penală nr. 701/27.03.2001 pronunţată de Judecătoria Piteşti în dosarul nr. 4959/2000 al Judecătoriei Piteşti, definitivă prin neapelare în pedepsele componente : - 3 ani închisoare pentru săvârşirea în luna noiembrie 1995 a infracţiunii prevăzute de art. 215 alin 1,2,3 C.pen, cu aplicarea art. 13 C.pen. -4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 215 alin 1,2,3 C.pen în luna ianuarie 1997. În temeiul art. 33 -34 C.pen constată că cele două pedepse menţionate mai sus sunt concurente cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată condamnatei T.E pentru săvârşirea în luna noiembrie 1996 a infracţiunii prev. de art. 215 alin 1,2,3 Cpen prin sentinţa penală nr. 3128/04.11.1999 a Judecătoriei Piteşti pronunţată în dosarul nr. 3000/1999 al Judecătoriei Piteşti, definitivă prin decizia penală nr. 492/R/12.09.2000 a Curţii de Apel Piteşti şi dispune contopirea acestora, condamnata T.E urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare sporita cu 6 luni, urmând să execute în total 4 ani şi 6 luni închisoare, în condiţiile art.57, 71 C.pen. Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 3381/15.09.2000, mandatul european de arestare nr. 3381/2000/29.03.2007 emise in dosarul numărul 3000/1999 al Judecătoriei Piteşti şi mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 1053/17.04.2001 şi mandatul european de arestare emise in dosarul nr. 4959/2000 al Judecătoriei Piteşti şi dispune emiterea unor noi mandate. În baza art. 192 alin 3 C.pr. pen. cheltuielile judiciare avansate in cauză rămân in sarcina statului. Cu recurs în termen de 10 zile. Pronunţată azi 16.01.2008 în şedinţă publică.
Amână pronunţarea la data de 16.01.2008
Acorda un nou termen de judecata in vederea solutionarii cererii de abtinere. Se inainteaza cauza completului C6 in acest sens. In baza art.177 alin.4 C.pr.pen., se citeaza condamnata la Consiliul Local Pitesti prin agentul procedural al instantei. Amână judecarea cauzei la 09.01.2008 Cu drept de recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Decembrie 2007.
In baza art.177 alin.4 C.pr.pen. se citeaza condamnata prin afisare la sediul Consiliului Local Pitesti. Amână judecarea cauzei la 19.12.2007 Cu drept de recurs, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2007
Admite cererile. Se emite adresa catre SEIP Arges si se solicita date cu privire la noul domiciliu al condamnatei. In baza art. 177 alin.4 C.pr.pen se citeaza condamnata prin afisare la sediul Consiliul Local Pitesti. Amână judecarea cauzei la 21.11.2007 Cu drept de recurs, odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Octombrie 2007