S******** M****** C******
CondamnatAdmite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnata S******** M****** C******. În temeiul art. 450 C.pr.pen. rap. la art. 59-60 C.pen., liberează condiţionat pe condamnată de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 403/2005 emis de Tribunalul Bucureşti Secţia a II –a Penală pentru pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 346/2005 pronunţată de aceeaşi instanţă. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 C.pen. În baza art. 192 alin. 3 C. pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar suma de 40 lei, onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs in termen de 3 zile de la comunicare.