Dosar 10673/311/2007 din 19.12.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10673/311/2007
Data dosar:
19.12.2007
Instanta:
Judecătoria Slatina
Departament:
Penal
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.02.2008 la ora 09:00

    Complet: CP4
  • Soluţionare

    În baza art.87 alin.1 din OUG nr.195/2002 rep. cu aplicarea art.74 lit. „a”, „b” „c” şi art.76 lit.”d” Cp: Condamnă pe inculpatul AG la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. Interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit. „a” teza a II-a şi „b” Cp, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe durata prevăzută de art.71 Cp. În baza art.81 Cp dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prevăzut de art.82 Cp, respectiv pe durata unui termen de 2 ani şi 6 luni. În baza art.71 alin.5 Cp dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art.359 Cpp atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art.83 Cp privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.191 alin.1 Cpp obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare. Dispune avansarea din fondul Ministerului Justiţiei a sumei de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu către avocat SA (delegaţia nr. 1719/09.01.2008). Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.02.2008.

  • Sedinta din data de 01.02.2008 la ora 09:00

    Complet: CP4
  • Încheiere

    AMINA PRONUNTAREA LA 08 02 2008

  • Sedinta din data de 11.01.2008 la ora 09:00

    Complet: CP4
  • Amânat

    Renunţarea la audierea martorilor lipsa. Se va emite adresă către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vîlcea pentru a înainta fişa de cazier judiciar actualizată a inculpatului. Se va emite adresă către Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Vîlcea în vederea efectuării unui referat de evaluare privind persoana inculpatului.

Flux dosar


Actualizare GRPD