C***** F****
ContestatorD*********** 2* P******
IntimatRespinge plângerea, ca neîntemeiată. Menţine dispoziţiile peocesului-verbal seria AZ nr. 0442741. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
În vederea audierii martorului Ispas Florin
În vederea emiterii unei adrese către Inspectoratul Naţional pentru Evidenţa Persoanelor, pentru a ne comunica domiciliul complet al martorului Ispas Florin, urmează a amâna judecata
Având în vedere probele solicitate de către intimata, considerându-le utile, concludente şi pertinente soluţionării cauzei, în baza art. 167 Cod proc.civ., urmează a le încuviinţa astfel cum au fost solicitate, respectiv pentru intimata probele cu înscrisuri si proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul mentionat în procesul-verbal, în dovedirea situaţiei de fapt şi în vederea administrării probatoriului, urmează a amâna judecata
Având în vedere cererea de amânare a judecăţii formulată de către intimată, în vederea pregătirii apărării, urmează a amâna judecata