S* M****** S** S*****
ReclamantT*** C*********
PârâtDeclină competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.
Acordă termen la 30.09.2008, pentru administrarea probatoriului astfel cum a fost încuviinţat. Dispune citarea pârâtului cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu. Dispune citarea martorului propus de reclamantă Păun Marian Laurenţiu. Pune în vedere reclamantei să facă dovada imposibilităţii prezentării martorului în şedinţă, la acest termen de judecată.
Acordă termen la 24.06.2008, pentru administrarea probatoriului astfel cum a fost încuviinţat. Dispune citarea martorului Păun Marian Laurenţiu. Dispune citarea pârâtului cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu.
Încuviinţează cererea de probatoriu formulată de reclamantă, prin av. Dobrin, respectiv proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu de luat pârâtului şi proba testimonială cu un martor. Acordă termen la 27 mai 2008, reclamanta având termenul în cunoştinţă şi se va cita pârâtul cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de art. 225 Cod proc. civ.. Pune în vedere reclamantei, prin av. Dobrin, să depună la dosar lista cu martorul încuviinţat, nume, prenume şi adresă, în termen de 5 zile, interogatoriu în formă scrisă la care să răspundă pârâtul precum şi să facă dovada calităţii de proprietar al pârâtului asupra terenului în litigiu.
Suspendă judecarea cauzei conform dispoziţiile art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă.
Menţine măsura suspendării în temeiul art. 242 pct. 2 Cod proc. civ., dispusă prin încheierea de şedinţă de la 19.06.2007.
Suspendă judecarea cauzei conform dispoziţiilor art. 242 pct. 2 Cod proc. civilă pentru lipsa părţilor.