Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Trimite cauza la Completul 3 civil. Se citează părţile pentru termenul de la 03 Noiembrie 2008. Cu drept de recurs. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Octombrie 2008
Admite cererea de abţinere. Înaintează cauza compartimentului Registratură al instanţei pentru a proceda la repartizarea ei aleatorie, în conformitate cu art. 98 al. 3 rap. la art. 98 al. 2 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a instanţelor, aprobat prin Hotărârea nr. CSM 387/2005, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea CSM nr. 614/26.06.2008. Irevocabilă.
Înaintează cauza completului nr.9, miercuri sala 3, în vederea soluţionării cererii de abţinere. Se citează intimatul. Amână judecarea cauzei la 08.10.2008 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Septembrie 2008
Respinge plângerea formulată de petentul M. F.D. , împotriva procesului verbal de constatare contravenţie seria PCA nr.2008107 încheiat la data de 11.10.2007 de intimatul Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Argeş. - Biroul Poliţiei Rutiere Piteşti, cu sediul în Piteşti, B-dul Republicii, judeţul Argeş. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2008.
Încuviinţează proba testimonială solicitată de petent. Se citează intimatul Pune în vedere petentului să prezinte martorii necitaţi în vederea audierii aşa cum s-a obligat. Amână judecarea cauzei la 06.02.2008 Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2008
Se desprind din dosarul cauzei filele 5 şi 6 reprezentând copia plângerii formulată de petent şi se comunică intimatului . Se citează intimatul cu copia plângerii depusă de petent şi cu menţiunea de a formula întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 09.01.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2007