S*** L****
IntimatP**** C*********
RecurentAdmite în parte acţiunea. Obligă pârâtul să dezafecteze/ ridice construcţiile de pe culoarul de 2 m identificate în raportul de expertiză întocmit de expert Caplan Petre aflat la filele 193- 200 iar în caz contrar autoriză reclamanta să efectueze aceste lucrări pe cheltuiala pârâtului. Obligă pârâtul la rectificarea înscrierii în cartea funciară în sensul respectării obligaţiei de mai sus şi a raportului de expertiză întocmit de expert Caplan Petre aflat la filele 193- 200. Respinge celelalte capete de cerere. Admite în parte cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă ,obligă pârâtul către reclamantă la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2011.
Admite cererile formulate de către părţi, prin apărători, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză. Pune în vedere pârâtul să depună înscrisuri referitoare la modul de realizare al construcţiei (autorizaţie de construcţie), pentru imobilul edificat pe teren. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 17.11.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06.10.2010.
Revine cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti pentru a se depune la dosar lucrarea. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 06.10.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Septembrie 2010.
Revine cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, cu menţiunea de a depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză. Menţine dispoziţiile stabilite la termenul de judecată anterior. Amână judecarea cauzei şi acordă termen la data de 01.09.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Mai 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Revine cu adresă către Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti, cu menţiunea de a depune la dosar raportul de expertiză dispus în cauză. Prorogă discuţiile pe raportul de expertiză Caplan Petre, până când se va depune la dosar cauzei şi raportul de expertiză de la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Bucureşti. Amână judecarea cauzei la data de 26.05.2010, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Aprilie 2010
Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de aparatorii partilor, pentru a lua act de continutul raportului de expertiza efectuat de catre expert Caplan Petre. Revine cu adresa catre Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Bucuresti, in vederea efectuarii lucrarii conform adresei de la fila 174 a dosarului, cu mentiunea ca s-a achitat onorariul in suma de 820 lei. Amână judecarea cauzei la 14.04.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24 Februarie 2010
Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de parti, pentru lipsa raportului de expertiza. Revine cu adresa catre expert Capaln Petre, conform adresei de la fila 181 a dosarului. Ia act de faptul ca paratul a mentionat, verbal, in sedinta publica ca locuieste la aceeasi adresa. Amână judecarea cauzei la 24.02.2010. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Ianuarie 2010
Emite adresa catre expert Caplan Petre, pentru efectuarea lucrarii. Pune în vedere pârâtului, prin apărător, să depună în termen de 5 zile dovada achitării taxei pentru efectuarea expertizei documentelor, spre a fi inaintata LIEC Bucuresti. Amână judecarea cauzei la 20.01.2010. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Noiembrie 2009
Emite o adresa catre Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice Bucuresti, in vederea efectuarii expertizei documentului, conform obiectivelor stabilite prin incheierea din data de 17.06.2009, inaintandu-se actul de vanzare cumparare din 03.11.1955, in original. Revine cu adresa catre expert Caplan Petre, cu mentiunea de a convoca partile, potrivit art. 208 C.pr.civ., urmand a efectua lucrarea chiar daca una dintre parti nu se prezinta, in masurain care exista dovada primirii cartii postale recomandate. Se emite adresa catre parat, cu mentiunea de a colabora pentru efectuarea expertizei, in caz contrar urmand a fi amendat. Amână judecarea cauzei la 25.11.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2009
Amână judecarea cauzei la 14.10.2009. Revine cu adresa catre expert CP. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Septembrie 2009
Dispune efectuarea unei expertize grafice cu privire la modificarile intervenite in contractul de vanzare-cumparare autentificat sub nr.1244/665 din 10.11.1955, randurile 23 si 24 ale paragrafului nr.4, in sensul de a se preciza, in masura posibilitatilor, data efectuarii acestor modificari in raport de data confectionarii inscrisului, daca modificarile au fost efectuate cu acelasi instrument cu care a fost scris si restul inscrisului, daca inserarea ultimului rand de pe pagina 2 a actului a fost facuta inainte sau dupa semnarea actului de catre parti. Emite adresa catre reclamanta in vederea prezentarii in camera de consiliu la data de 01.07.2009 si predarii inscrisului susmentionat, in original, spre a fi inaintat spre expertizare. Admite obiectiunile formulate de parat la raportul de expertiza. Dispune refacerea lucrarii de expertiza, in sensul ca expertul sa procedeze la citarea partilor la fata locului cu carte postala recomandata, conform art.208 C.pr.civ., si, in aceste conditii, sa raspunda tuturor obiectivelor incuviintate de instanta prin incheierea din data de 20.02.2008, celor stabilite suplimentar prin incheierea din data de 18.02.2009; in masura competentelor, expertul va stabili daca, in raport de vechimea constructiilor situate pe terenurile partilor, ar fi fost posibila, la nivelul anului 1955, infiintarea aleii comune cu latimea de 2 m, si va intocmi o schita separata in care va reliefa situatia in teren daca aleea comuna ar avea latimea de 1 m si care ar fi consecintele cu privire la suprafetele terenurilor paratilor. Revine cu adresa catre expert conform celor dispuse. Pune in vedere paratului, prin aparator, sa depuna la dosar autorizatiile de construire privind imobilele construite pe terenul in discutie si sa depuna la dosar toate inscrisurile de care intelege sa se foloseasca in solutionarea cauzei, in exemplare suficiente pentru comunicare, in copii certificate conform cu originalul. Amana judecata la datade 02.09.2009. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Iunie 2009
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune in vedere reclamantei prin aparator, sa prezinte la termenul urmator, actul de vanzare cumparare nr. 254/11.11.1955 in original pentru verificare cu cel aflat la dosar. Mentine in sarcina partilor, prin aparatori, sa depuna la dosar documentatia cadastrala privind imobilele si autorizatiile de construire privind imobilele construite pe terenurile in discutie. Amână judecarea cauzei la 17.06.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Mai 2009
Amână judecarea cauzei la 13.05.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Aprilie 2009
Amână judecarea cauzei la 15.04.2009, pentru ca partile sa ia act de completarea completarii la raportul de expertiza trasmisa prin fax in data de 24.03.2009 . Emite o adresa catre expert Caplan Petre, cu mentiunea de a depune la dosar originalul completarii la raportul de expertiza, impreuna cu dovezile de convocare a partilor, la efectuarea lucrarii. Pune in vedere partilor, prin aparatori, sa depuna la dosar documentatia cadastrala privind imobilele si autorizatiile de construire privind imobilele construite pe terenurile in discutie. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Martie 2009
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de aparatorul paratului, pentru imposibilitate de prezentare. Revine cu adresa catre expert Caplan Petre, conform adresei de la fila 120 a dosarului, cu mentiunea de a efectua convocarea partilor intrucat partile nu s-au prezentat la instanta pentru a le comunica data stabilita pentru efectuarea lucrarii. Pune in vedere aparatorului reclamantei termenul stabilit de expert pentru deplasarea in teren respectiv 03.03.2009. Amână judecarea cauzei la 25.03.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Februarie 2009
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite obiectiunile formulate de parat prin aparator la raportul de expertiza, sens in care revine cu adresa catre expert Caplan Petre, cu mentiunea de a reface lucrarea cu convocarea partilor, in cazul prezentarii acestora sa intocmeasca un proces-verbal de prezenţă, sa indice data efectuarii lucrării la faţa locului in cuprinsul raportului si sa aiba in vedere actele invocate de ambele parti (actul primar de vânzare cumpărare, contractul de vânzare cumpărare prin care pârâtul a dobândit imobilul); sa explice pct 7 din raportul de expertiza initial, respectiv prin ce constructii paratul a micsorat culoarul comun. Incuviinteaza din un obiectiv suplimentar pentru efectuarea expertizei si anume: daca inscrierea în cartea funciară in favoarea paratului este in concordanta cu situatia reala rezultată din actele de proprietate, în caz negativ să indice modalitatea în care poate fi remediată situaţia. Suplimenteaza onorariul provizoriu pentru expertul desemnat in cauza cu suma de 300 lei, in sarcina reclamantei. Pune in vedere reclamantei prin aparator sa depuna la dosar in termen de 5 zile, suplimentul de onorariu in suma de 300 lei, pentru expertul desemnat in cauza. In baza art 129 alin 5 C.pr.civ, suplimenteaza proba cu cate un martor pentru fiecare parte, pe teza probatorie a edificarii constructiilor. Pune in vedere partilor prin aparatori, sa depuna la dosar in termen de 5 zile lista cu numele si adresele martorilor. Amână judecarea cauzei la 18.02.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Ianuarie 2009
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de aparatorii partilor, pentru a lua act de continutul schitelor la raportul de expertiza. Amână judecarea cauzei la 14.01.2009. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de reclamanta prin aparator, pentru lipsa originalelor schitelor transmise intial prin fax aflate la filele 78 si 80 ale dosarului. Revine cu adresa catre expert Caplan Petre, conform filei 107 a dosarului. Pune in vedere reclamantei prin aparator, sa precizeze capatului 2 de cerere respectiv sa indice numarul de carte funciara, numarul inscrierii cartii funciare, in ce sens se solicita rectificarea inscrierii in cartea funciara impreuna cu dovezile privind aceste aspecte. Amână judecarea cauzei la 26.11.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, pentru imposibilitate de prezentare, formulata de avocat Mihai Constantin-aparatorul paratului. Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de aparatorul reclamantei, pentru a se reveni cu adresa catre expert Caplan Petre in sensul depunerii la dosar a originalului schitelor transmise initial prin fax aflate la filele 78 si 80 ale dosarului. Revine cu adresa catre expert Caplan Petre, in sensul celor mentionate anterior. Amână judecarea cauzei la 29.10.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 01 Octombrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de parti prin aparatori, pentru a lua act de continutul raportului de expertiza efectuat de expert Caplan Petre. Amână judecarea cauzei la 01.10.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei formulata de aparatorii partilor, pentru lipsa originalului raportului de expertiza. Revine cu adresa catre expert Caplan Petre, in vederea depunerii la dosar a raportului de expertiza in original impreuna cu dovezile de convocare ale partilor la efectuarea lucrarii. Proroga discutarea continutului raportului de expertiza dupa ce se va depune la dosar originalul lucrarii. Pune in vedere reclamantei sa prezinte instantei originalul actului de cumparare nr. 254/11.11.1955. Amână judecarea cauzei la 10.09.2008 Cu apel odata cu fondul Pronunţată în şedinţa publică de la 25 Iunie 2008
Admite exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a ANCPI-OCPI-Biroul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Pitesti. Cu apel o data cu fondul. Fixeaza termen la data de 25.06.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de aparatorii partilor, pentru lipsa raportului de expertiza. Revine cu adresa catre expert Caplan Petre, cu mentiunea de a avea in vedere la efectuarea expertizei intelegerea intervenita intre partile persoane fizice. Se citeaza paratul Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Arges. Amână judecarea cauzei la 11.06.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Mai 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea de amanare a cauzei, formulata de aparatorii partilor, pentru lipsa raportului de expertiza. Revine cu adresa catre expert Caplan Petre, conform filei 65 a dosarului. Pune in vedere reclamantei prin aparator sa depuna la dosar sau sa prezinte instantei spre confruntare originalul inscrisului din 03.11.1955 aflat la fila 38 a dosarului. Se citeaza paratul Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Arges. Amână judecarea cauzei la 14.05.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Incuviinteaza proba cu expertiza specialitatea ropografie cu urmatoarele obiective: expertul sa identifice proprietatile partilor conform actelor succesorale, sa determine pe schita de plan fiecare proprietate avand in vedere culuarul initial stabilit prin actul din 1955 a autorului comun Savulescu Gheorghe, sa precizeze situatia actuala a proprietatilor partilor, sa stabileasca vecinatatile actuale, sa precizeze daca terenurile partilor se suprapun iar in cazul afirmativ pe ce suprafata, sa stabileasca limitele de proprietate pentru fiecare parte potrivit actelor, sa se stabileasca daca prin constructiile efectuate paratul P**** C********* a micsorat culoarul prevăzut în acte, sa stabileasca linia de hotar in raport de suprafata reala a fiecarei proprietati. Desemneaza prin tragere la sorti in sedinta publica, in baza disp. art. 202 C.pr. civ. expert specialitatea topografie pe domnul Caplan Petre . Stabileste onorariu provizoriu in suma de 600 lei, in baza disp. art. 202 alin 2 C.pr. civ. in sarcina reclamantei. Pune in vedere reclamantei prin aparator ca in termen de 5 zile sa depuna la dosarul cauzei dovada achitarii onorariului provizoriu pentru expertul desemnat in cauza, sub sanctiunea decaderii din proba , dupa care se emit adrese catre expert in vederea efectuarii lucrarii in baza disp. art. 208,209 C.pr. civ. si catre Biroul Local de Expertiza de pe langa Tribunalul Arges in vederea incunostiintarii cu privire la desemnare. In baza disp. art. 137 alin 2 C.pr. civ. uneste cu fondul exceptiile uzucapiunii si a lipsei calitatii procesuale active a reclamantei, invocate de catre paratul PC având nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii. Se citeaza paratul Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Arges. Amână cauza la data de 02.04.2008. Cu apel o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Februarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite pentru paratul P**** C********* proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantei. Proroga discutarea admisibilităţii probei testimoniale solicitate de paratul P**** C********* prin aparator, dupa administrarea celorlalte categorii de probe. Se citeaza reclamanta cu mentiunea de a se prezenta personal la termenul urmator in vederea administrarii interogatoriului si paratul OCPI Arges. Amână judecarea cauzei la 20.02.2008. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2008
În temeiul disp.art.118 Cod proc.civilă încuviinţează cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul reclamantei, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării şi al înscrisurilor ataşate acesteia, comunicate astăzi în şedinţă publică. Pune în vedere apărătorului reclamantei să formuleze în scris precizarea făcută la acest termen şi să depună la dosar, în termen util, copii de pe cererea de chemare în judecată şi de pe înscrisurile aflate la dosar, în vederea comunicării către OCPI Argeş, odată cu citaţia. Se introduce în cauză şi se citează în calitate de pârât OCPI Argeş, cu copia cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ce vor fi depuse de către apărătorul reclamantei. Menţine obligaţia apărătorului reclamantei de a prezenta interogatoriul în vederea administrării acestei probe, sub sancţiunea decăderii din proba încuviinţată. Pune în vedere pârâtei să se prezinte necitată la termenul acordat în vederea administrării probei cu interogatoriu, sub sancţiunea prevăzută de disp.art.225 Cod procedură civilă. Amână judecarea cauzei la 23.01.2008. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Decembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite pentru reclamanta proba cu inscrisuri, proba cu interogatoriul paratului si proba cu expertiza tehnica de specialitate. Respinge proba cu cercetare la fata locului ca neutilă cauzei. Proroga administrarea probei cu expertiza tehnica de specialitate dupa administrarea celorlalte probe incuviintate . Se citeaza paratul cu mentiunea chemarii la interogatoriu. Amână cauza la data de 19.12.2007 Cu recurs o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Noiembrie 2007