F******** G******
ReclamantM******** E**** F*********
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu recurs în 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică.
În baza art. 155 indice 1 Cpc, suspendă soluţionarea cauzei până la îndeplinirea obligaţiei stabilită în sarcina petentului prin încheierea din 15.11.2007. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către reclamant, cu menţiunea să individualizeze bunurile asupra cărui solicită instituirea sechestrului şi dovada dreptului de proprietate Amână judecarea cauzei la data de 06.12.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Noiembrie 2007.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Emite adresă către reclamant cu menţiunea de a depune la dosar diferenţa de taxă judiciară de timbru în cuantum de 3 lei, sub sancţiunea anulării cererii ca fiind insuficient timbrată. Amână judecarea cauzei la data de 15.11.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Octombrie 2007.