S* A*** S**
ReclamantS* A**** S*
PârâtS* B** V**** S* P*** L********* I********* M*******
PârâtRespinge excepţiile. Admite în parte acţiunea.
Amână pronunţarea la data de 10.12.2010.
INSTANTA, Apreciind necesar a se comunica un exemplar al precizării de acţiune pârâtei 2, si pentru discutarea unor eventuale probe, va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 03 decembrie 2009 termen dat în cunoştinţă reclamantei si pârâtei 1, pentru când se va cita pârâta 2 cu un exemplar al precizării de acţiune. Pronunţată în sedinţă publică azi,05.11.2009.
INSTANTA, Va pune în vedere avocatului reclamantei să întocmească minuta timbrării raportându-se la dispoziţiile L 146/1997 în vigoare la data introducerii precizării de acţiune, 10.04.2008, Apreciind necesar a se cita pârâta 2 cu un exemplar al întâmpinării la precizarea de acţiune formulate de pârâta 1, va acorda un termen de judecată, sens în care, DISPUNE Pune în vedere avocatului reclamantei să întocmească minuta timbrării raportându-se la dispoziţiile L 146/1997 în vigoare la data introducerii precizării de acţiune, 10.04.2008, Amână judecarea cauzei la data de 05 noiembrie 2009 termen dat în cunoştinţă reclamantei si pârâtei 1, pentru când se va cita pârâta 2 cu un exemplar al întâmpinării la precizarea de acţiune formulate de pârâta 1, pentru când reclamanta prin avocat se va conforma dispoziţiilor instanţe, în sensul celor mai sus arătate. Pronunţată în sedinţă publică azi,08.10.2009.
INSTANTA, Faţă de Hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Timişoara adoptata la data de 31.08.2009, motivat de imposibilitatea asigurării cerinţelor prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, a art.21 alin.3 din Constituţia României şi a art.2 alin.3 din Legea nr.303/2004 privind Statutul judecătorilor şi al procurorilor referitoare la asigurarea unui proces echitabil si imparţial, întrucât s-a hotărât adoptarea unei forme de protest radicale constând în încetarea activităţii instanţei în cauzele civile şi, având în vedere şi Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Naţionale Sindicale PROJUST a personalului auxiliar din justiţie din data de 31.08.2009, constata ca se impune amânarea judecaţii cauzei pentru un alt termen de judecată, motiv pentru care DISPUNE Amână judecarea cauzei la data de 08 octombrie 2009, pentru când se vor cita părţile. Pronunţată în sedinţă publică azi, 10.09.2009.
DECLINA COMPETENTA DE SOLUTIONARE A ACTIUNII CIVILE FORMULATE SI PRECIZATE IN FAVOAREA TRIBUNALULUI TIMIS-SECTIA COMERCIALA. SESIZEAZA CURTEA DE APEL TIMISOARA IN SCOPUL SOLUTIONARII CONFLICTULUI NEGATIV DE COMPETENTA