Dosar 10896/320/2007 din 17.12.2007

furtul calificat (art. 209 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10896/320/2007
Data dosar:
17.12.2007
Instanta:
Judecătoria Târgu Mureș
Departament:
civil
Obiect:
furtul calificat (art. 209 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 14.01.2009 la ora 21:30

    Complet: Complet de permanenta
  • Soluţionare

    În baza art. 20 din Codul penal raportat la art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 litera i din Codul penal, cu aplicarea art. 74 alin. 1 litera c şi a art. 76 alin. 1 litera c din Codul penal, condamnă pe inculpatul P*** V*******, cetăţean român, studii 8 clase, cu antecedente penale, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la furt calificat. În baza art. 81 din Codul penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 6 luni, stabilit potrivit art. 82 din Codul penal. În temeiul art. 359 Cod de procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. Constată că partea vătămată B*** Z*****, domiciliat în Miercurea Nirajului, str. Sântana nr. 59/C nu s-a constituit parte civilă. În temeiul art. 191 alin. 1 din Codul de procedură penală obligă pe inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cauză, în cuantum total de 440 lei, din care suma de 100 lei provine din faza de urmărire penală. Suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în faza de judecată, se va plăti din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu apel în 10 zile de la comunicare pentru partea vătămată şi inculpat şi de la pronunţare pentru procuror. Pronunţată în şedinţa publică din 14 ianuarie 2009.

  • Sedinta din data de 07.01.2009 la ora 08:30

    Complet: C.03 - penal
  • Amânat

    Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea la data de 14.01.2009.

  • Sedinta din data de 19.11.2008 la ora 08:30

    Complet: C.03. - penal
  • Amânat

    Amână cauza şi acordă un nou termen de judecată; Repetarea procedurii de citare cu partea vătămată; Citarea martorilor acuzării, de la adresele menţionate în rechizitoriu, respectiv V**** M*****, domiciliată în Miercurea Nirajului, str. Sântana nr. 29, V**** E*** domiciliat în Miercurea Nirajului, str. Sântana nr. 59/D şi T****** R****** domiciliată în Tg. Mureş, str. Rodniciei nr. 45/6 cu mandate de aducere în baza art. 183 Cod de procedură penală, având în vedere că aceştia nu s-au prezentat, deşi au fost citaţi, iar prezenţa şi ascultarea lor este necesară. Emiterea unei adrese către IPJ Mureş în vederea înaintării fişei de cazier judiciar a acestuia

  • Sedinta din data de 22.10.2008 la ora 08:30

    Complet: C.03. - penal
  • Amânat

    -admite cererile reprezentantului Parchetului; -amână cauza şi acordă un nou termen de judecată; -repetarea procedurii de citare cu partea vătămată şi martorii lipsă; -întocmirea unei note telefonice cu Penitenciarul Tg.Mureş, pentru a comunica instanţei dacă inculpatul se află încarcerat în cadrul acestui Penitenciar; -reluarea procedurii de citare cu inculpatul, cu mandat de aducere şi prin afişare la Consiliul local.

  • Sedinta din data de 10.09.2008 la ora 08:30

    Complet: C.03. - penal
  • Amânat

    -admite cererea reprezentantului Parchetului; -acordă un nou termen de judecată; -repetarea procedurii de citare cu partea vătămată şi martorii lipsă; -emiterea unei adrese la S.E.I.P., cu menţiunea de comunica instanţei domiciliul actual al inculpatului.

  • Sedinta din data de 27.05.2008 la ora 08:30

    Complet: C.03 - penal
  • Amânat

    -admite cererea reprezentantului Parchetului; -acordă un nou termen de judecată; -repetarea procedurii de citare cu partea vătămată şi martorii lipsă; -acordă termen în cunoştinţă inculpatului, prin apărător.

  • Sedinta din data de 08.04.2008 la ora 08:30

    Complet: C.03 - penal
  • Amânat

    -admite cererea reprezentantului Parchetului; -acordă un nou termen de judecată; -repetarea procedurii de citare cu partea vătămată, cu mandat de aducere cu însoţitor; -repetarea procedurii de citare cu martorii.

  • Sedinta din data de 26.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C.03 - penal
  • Amânat

    -acordă un nou termen de judecată; -admite cererea reprezentantului Parchetului; -repetarea procedurii de citare cu partea vătămată; -emiterea unei adrese la Baroul Mureş, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat; -martorii prezenţi au termen în cunoştinţă.

  • Sedinta din data de 15.01.2008 la ora 08:30

    Complet: C.03 - penal
  • Amânat

    DISPUNE: - admite cererea formulată de reprezentantul Parchetului; - acordă un nou termen de judecată; - citarea inculpatului cu mandat de aducere cu executare în fapt; - reluarea procedurii de citare cu partea vătămată B*** Z*****; - citarea martorilor V**** M*****, V**** E*** şi T****** R******, de la adresele indicate în rechizitoriu.

Flux dosar


Actualizare GRPD