B****** C* A***** I****
InculpatS* P** T****** S**
Parte civilăP****** M***** I****
MartorC****** D*****
MartorCondamnă pe inculpatul BAI - la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. 1 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen - la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prevăzută de art. 290 C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. În baza art. 33 lit. a – art. 34 lit. b C.pen. constată că infracţiunile sunt concurente, contopeşte cele două pedepse şi dispune ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare. În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 3 ani conform art. 82 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. În baza art. 14 şi art. 346 C.pr.pen. admite in parte acţiunea civilă a părţii civile S.C. PT S.R.L. şi obligă pe inculpatul BAIsă-i achite suma de 3316,71 lei RON, cu titlu de despăgubiri materiale. În baza art. 14 alin. 3 lit. a C.pr.pen. şi art. 348 C.pr.pen. dispune anularea înscrisurilor falsificate, respectiv a chitantelor întocmite în fals de către inculpat şi evidenţiate în raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul T.N (filele 95 – 96 dosar urmărire penală). În baza art. 191 C.pr.pen. obligă pe inculpat să achite suma de 600 lei RON cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat si de la comunicare pentru partea civila. Pronunţată azi 15.10.2008 în şedinţă publică.
În baza art. 306 C.pr. pen. amână pronunţarea la data de 15.10.2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2008.
În temeiul art.329 C.pr.pen.renunţa la audierea martorului Neacşu Cătălin. Se citează martorii Pănescu Marius şi C****** D***** cu menţiunea amendării acestora în caz de neprezentare cu 500 lei RON. În temeiul art. 291 C. pr. pen. se citează partea civilă S.C. Pan Trading S.R.L Amână judecarea cauzei la data de 08 octombrie 2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Septembrie 2008.
Dispune audierea martorilor Neacşu Cătălin, Pănescu Marius, C****** D*****, in cadrul probatoriului pus in discutie din oficiu. Ia cat ca inculpatul si reprezentantul parchetului nu solicita probe. Se citează martorii Pănescu Marius şi C****** D***** la domiciliile indicate în declaraţiile date de aceştia in faza de urmărire penală. Pune în vedere inculpatului să precizeze domiciliul martorului Neacşu Cătălin, în caz contrar urmând a se emite adresă către partea civilă în sensul de a se preciza domiciliul acestuia. Se emite adresă către IPJ Argeş, în vederea reactualizării fişei de cazier judiciar a inculpatului Pune în vedere inculpatului sa depună la dosarul cauzei copie de pe certificatul de naştere al copilului. În temeiul art. 291 C. pr. pen., se citează partea civilă S.C. Pan Trading S.R.L Amână judecarea cauzei la data de 10 septembrie 2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iulie 2008.
Acordă un nou termen de judecată în vederea îndeplinirii procedurii de citare cu partea civilă S.C Pan Trading S.R.L. În temeiul art. 291 C. pr. pen. se citează partea civilă S.C. Pan Trading S.R.L prin agent procedural. Amână judecarea cauzei la data de 02 iulie 2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2008.
Acordă un nou termen de judecată în vederea îndepliniri în mod legal a procedurii de citare cu partea civilă S.C Pan Trading S.R.L În temeiul art. 291 C. pr. pen. se citează partea civilă S.C Pan Trading S.R.L Amână judecarea cauzei la data de 04 iunie 2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Mai 2008.
Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a-şi pregăti apărarea. Pune în vedere inculpatului să se prezinte la viitorul termen de judecată cu actul de identitate în vederea audierii. Se citează partea civilă. Amână judecarea cauzei la data de 07 mai 2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Aprilie 2008.
Se citează inculpatul la reşedinţa şi se emite mandat de aducere cu însoţitor pe numele acestuia potrivit art. 183 C. pr. pen Potrivit art. 177 alin 4 C. pr. pen se citează inculpatul prin afişare la sediul Consiliului Local Piteşti Se emite adresă către BCAJ în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru inculpat. În baza art. 291 C. pr.pen se citează inculpatul la ultimul domiciliu cunoscut şi partea civilă S.C Pan Trading SRL. Amână judecarea cauzei la data de 02 aprilie 2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Martie 2008.
Se emite adresă către BCAJ în atenţia apărătorului inculpatului, în sensul de a se prezenta la următorul termen de judecată, cu menţiunea că în caz contrar va fi sancţionat cu amendă judiciară. Se citează inculpatul şi se emite mandat de aducere cu însoţitor pe numele acestuia potrivit art. 183 C. p. pen. Se emite adresă în vederea înaintării fişei de cazier judiciar a inculpatului În baza art. 291 C. pr.pen se citează partea civilă S.C Pan Trading SRL. Amână judecarea cauzei la data de 05 martie 2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Februarie 2008.
Se citează partea civilă la adresa indicată de ORC de la fila 12 din dosar şi inculpatul. Amână judecarea cauzei la 06.02.2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Ianuarie 2008
In baza art.171 C.pr.pen. incuviinteaza cererea inculpatului de lipsa de aparare Se emite adresa catre Oficiul Registrului Comertului de pe langa Tribunalul Arges in sensul de a comunica sediul actual al partii civile in vederea indeplinirii procedurii de citare. Se citeaza partile. Amână judecarea cauzei la 09.01.2008 Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Noiembrie 2007