D**** M****
DebitorC***** V*****
CreditorConstată perimată acţiunea civilă, având ca obiect „ contestaţie la executare”, privind pe debitorul D**** M**** din com. Poiana Stampei, sat Căsoi jud. Suceava, în contradictoriu cu creditorul Cîrdei Vasile din com. Poiana Stampei, sat Căsoi jud. Suceava. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 martie 2009.
Suspendă judecarea cauzei în baza art. 242 pct. 1 Cod procedură civilă, formulată de reclamantul Dincă Marin domiciliat în com. Poiana Stampei, sat Căsoi, jud. Suceava, în contradictoriu cu pârâtul Cîrdei Vasile domiciliat în com. poiana Stampei, sat Căsoi, jud. Suceava. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Dată în şedinţă publică, azi, 03.09.2007.
amână cauza la 22.08.2007
Amână cauza la 1 august 2007.