F******* G******
ReclamantP******* M*********** P******
PârâtRespinge acţiunea formulată de reclamantul F******* G****** , domiciliat în Piteşti, str.C-tin Noica nr.1, bl. T7A, sc.A,ap.7 judetul Argeş, în contradictoriu cu pâtâtul PRIMARUL MUNICIPIUL PITEŞTI cu sediul Piteşti, judeţul Argeş, ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 10 septembrie 2007 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite proba cu înscrisuri solicitată de părţi. Ia act că pârâtul a depus înscrisurile la dosar şi nu mai are alte acte de depus. Amână judecarea cauzei la 10 septembrie 2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2007 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului prin care solicită amânarea cauzei pentru a lua cunoştinţă de întâmpinarea şi înscrisurile depuse de reprezentanta pârâtului şi care i-au fost comunicate astăzi în şedinţă publică. Amână judecarea cauzei la 18 iunie 2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Iunie 2007 la Tribunalul Argeş-Secţia Civilă-complet specializat contencios administrativ şi fiscal.