V******* G*******
Intimat ReclamantG**** V*****
Recurent PârâtInainteaza cauza catre completul 3, luni, pentru termenul din data de 11.05.2009, conform repartizarii aleatorii. Amână judecarea cauzei la data de 11.05.2009.
Admite cererea de abtinere formulată de d-na magistrat elena Anton. Irevocabilă.
Respinge excepţia lipsei de interes. Respinge acţiunea formulată de către reclamantul VG, domiciliat în comuna Bradu, sat Bradu de Sus nr. 99, jud. Argeş în contradictoriu cu pârâtul GV, domiciliat în Piteşti, str. Alexandru Verigianu nr. 6, jud. Argeş. Obligă reclamantul să plătească pârâtului suma de 1000 lei cheltuieli de judecată. Respinge cererea privind obligarea reclamantului la plata unei amenzi judiciare. Cu apel în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 Februarie 2008.
Amână pronunţarea la 28.02.2008. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Respinge cerere formulată de reclamant, prin care solicită suspendarea cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare. Dispune ataşarea dosarului nr. 5960/280/2007 al Judecătoriei Piteşti. Amână judecarea cauzei la data de 21.02.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Ianuarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea formulată de reclamant, prin care solicită amânarea cauzei pentru lipsă de apărare. Amână judecarea cauzei la data de 17.01.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Decembrie 2007