R**** C*********
ReclamantR**** S*****
ReclamantD********* Ş*****
PârâtD********* M****
PârâtAdmite în parte cererea astfel cum a fost precizată de reclamanţii R**** C********* şi R**** S***** în contradictoriu cu pârâţii D********* Ş***** şi D********* M****. Obligă pârâţii să lase reclamanţilor în deplină proprietate şi liniştită posesie terenul în suprafaţă de 1,12 mp, S=S6+S17=0,25 mp + 0,87 mp, reprezentat cu culoare gri, în Anexa nr.1-1, identificat prin raportul de expertiză întocmit în cauză de expert Nechifor Gabriel Petru, ce face parte integrantă din prezenta. Obligă pârâţii să desfiinţeze gardurile din lemn şi plasă de sârmă situate pe aceste suprafeţe de teren, iar în caz de refuz, autorizează reclamanţii să efectueze lucrările pe cheltuiala pârâţilor. Obligă pârâţii la plata către reclamanţi a sumei de 4435 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 iunie 2017, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotarare 653/2017 din 29.06.2017Amână pronunţarea la data de 29.06.2017, când pronunţarea se va putea face şi prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile legii.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.06.2017Amână pronunţarea la data de 26.06.2017, când pronunţarea se va putea face şi prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, în condiţiile legii.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2017Respinge obiecţiunile formulate la completarea adusă raportului de expertiză tehnică judiciară de specialitate topometrie. Stabileşte onorariu definitiv pentru expertiza tehnică judiciară de specialitate topometrie, întocmită de expertul topograf Nechifor Gabriel-Petru, în suma de 3647 lei. Pune în vedere reclamanţilor şi pârâţilor, prin apărători aleşi, să achite diferenţa dintre onorariul definitiv şi onorariul provizoriu stabilit pentru expertiza tehnică judiciară de specialitate topometrie, în cuantum de 2647 de lei, din care: 1323,50 lei în sarcina reclamanţilor şi 1323,50 lei în sarcina pârâţilor. Emite adresă către Tribunalul Vâlcea - Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a se comunica onorariul definitiv stabilit pentru expertiza tehnică judiciară de specialitate topometrie.
Incheiere de sedinta din 12.06.2017Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorul pârâţilor faţă de lipsa răspunsului la obiecţiunile formulate la raportul de expertiza topografie tehnică judiciară de specialitate întocmit în cauză. Revine cu adresă către expertul topograf Nechifor Gabriel-Petru, cu menţiunea că refuzul de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrării în termenul fixat se sancţionează cu amendă judiciară, potrivit legii.
Incheiere de sedinta din 15.05.2017Admite obiecţiunile formulate de pârâţi, prin apărător ales, la raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitate topometrie întocmit în cauză. Admite cererea de suplimentare a probatoriului, cu audierea a doi martori, cerere formulată de reclamanţi, prin apărător ales.
Incheiere de sedinta din 08.05.2017Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorii părţilor spre a lua cunoştinţă de opiniile experţilor observatori la raportul de expertiză tehnică judiciară de specialitate topometrie.
Incheiere de sedinta din 10.04.2017Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorii părţilor pentru a lua cunoştinţă de conţinutul raportului de expertiză tehnică judiciară de specialitate topometrie. Solicită relaţii expertului topograf.
Incheiere de sedinta din 27.03.2017Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorii părţilor, faţă de lipsa raportului de expertiză tehnică judiciară de specialitate topometrie. Revine cu adresă către expertul topograf Nechifor Gabriel-Petru.
Incheiere de sedinta din 13.03.2017Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorii părţilor, faţă de lipsa raportului de expertiză tehnică judiciară de specialitate topometrie. Revine cu adresă către expertul topograf Nechifor Gabriel-Petru.
Incheiere de sedinta din 27.02.2017Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorul pârâţilor pentru lipsa raportului de expertiză tehnică judiciară de specialitate topometrie. Revine cu adresă către expertul topograf, aducându-i-se la cunoştinţă că refuzul de a primi lucrarea sau nedepunerea lucrării în termenul fixat se sancţionează cu amendă judiciară, potrivit legii.
Incheiere de sedinta din 13.02.2017Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorul pârâţilor pentru lipsa raportului de expertiză tehnică judiciară de specialitate topometrie Revine cu adresă către expertul topograf.
Incheiere de sedinta din 09.01.2017Admite cererea formulată de apărătorul pârâţilor. Dispune înlocuirea expertului topograf Ion Nicolae cu expertul topograf Nechifor Gabriel-Petru. Emite adresă expertului înlocuit, expertului nou desemnat şi Tribunalului Vâlcea - Biroul Local de Expertiza Judiciare Tehnice şi Contabile.
Incheiere de sedinta din 28.11.2016Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorul reclamanţilor pentru lipsa raportului de expertiză tehnică judiciară de specialitate topometrie. Înlocuieşte expertul observator Floricel Ovidiu, expert propus de reclamanţi, cu expertul Miloşan Ilie. Revine cu adresă către expertul topograf Ion Nicolae.
Incheiere de sedinta din 31.10.2016Admite cererea de amânare a judecăţii formulată de apărătorii părţilor. Revine cu adresă către expertul topograf Ion Nicolae. Prorogă discuţiile asupra cererii de suplimentare a probatoriului formulată de reclamanţi, prin apărător ales, după administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate topometrie.
Incheiere de sedinta din 17.10.2016Dispune înlocuirea expertului topograf Mărgineanu Aurelian Laurenţiu cu expertul topograf Ion Nicolae. Emite adresă expertului înlocuit, respectiv Mărgineanu Aurelian Laurenţiu. Emite adresă expertului nou desemnat, respectiv Ion Nicolae. Emite adresă Tribunalului Vâlcea - Biroul Local de Expertiza Judiciare Tehnice şi Contabile pentru a se încunoştinţa despre înlocuirea expertului topograf Mărgineanu Aurelian Laurenţiu cu expertul topograf Ion Nicolae. Prorogă discuţiile asupra cererii de suplimentare a probatoriului cu audierea a doi martori, cerere formulată de reclamanţi, prin apărător ales, după administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate topometrie.
Incheiere de sedinta din 12.09.2016Emite adresă către Tribunalul Vâlcea - Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile spre a se comunica dacă expertul topograf Mărgineanu Aurelian Laurenţiu mai efectuează expertize tehnice judiciare de specialitate topometrie. Prorogă discuţiile asupra cererii formulată de apărătorul pârâţilor prin care solicită înlocuirea expertului topograf Mărgineanu Aurelian Laurenţiu cu un alt expert, pentru noul termen de judecată fixat, după ce Tribunalul Vâlcea - Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile va răspunde la solicitările instanţei.
Incheiere de sedinta din 13.06.2016Amână judecarea cauzei pentru a se reveni cu adresă către expertul topograf Mărgineanu Aurelian Laurenţiu spre a proceda la întocmirea şi depunerea la dosar a lucrării dispuse în sarcină, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte şi în termenul prev. de art.209 C.pr.civ. (vechea reglementare) şi pentru ca reclamanţii să propună un nou expert observator, faţă de cererea formulată în scris de expertul observator Laţiu Ioan, în termenul şi sub sancţiunea prevăzută de lege în cazul neîndeplinirii acestei obligaţii.
Incheiere de sedinta din 16.05.2016Dat fiind că prin încheierea de şedinţă pronunţată la data de 28.03.2016, din oficiu, s-a încuviinţat efectuarea în cauză a unei noi expertize tehnice judiciare de specialitate topometrie, numeşte expert topograf în cauză, prin tragere la sorţi, pe Mărgineanu Aurelian Laurenţiu. Stabileşte onorariu provizoriu pentru expertiza tehnică judiciară de specialitate topometrie în cuantum de 1.000 lei, din care: 500 lei în sarcina reclamanţilor şi 500 lei în sarcina pârâţilor. Emite adresă expertului topograf Mărgineanu Aurelian Laurenţiu pentru a proceda la întocmirea şi depunerea la dosar a lucrării dispuse în sarcină, în exemplare suficiente pentru instanţă şi pentru fiecare parte şi în termenul prev. de art.209 C.pr.civ. (vechea reglementare), urmând a ataşa dovezile de încunoştinţare a părţilor despre data, locul şi orele la care urmează a culege date necesare efectuării raportului de expertiză şi notă de evaluare a onorariului, defalcată pe: cheltuieli de redactare, cheltuieli de transport, cazare, diurnă sau al altor cheltuieli necesare pentru efectuarea expertizei, dacă este cazul, manoperă, urmând a arăta din totalul onorariului solicitat cuantumul cheltuielilor, cu menţiunea de a preciza costul estimativ şi termenul de efectuare a lucrării. Emite adresă către Tribunalul Vâlcea - Biroul Local de Expertiza Judiciare Tehnice şi Contabile, pentru a se comunica numirea în cauză a expertului topograf Mărgineanu Aurelian Laurenţiu. Admite cererea formulată de reclamanţi, prin apărător ales, sens în care numeşte expert observator, pe Laţiu Ioan, căruia i se emite adresă în acest sens. Admite cererea formulată de pârâţi, prin apărător ales, sens în care numeşte expert observator, pe Andronache Maria, căruia i se emite adresă în acest sens. Prorogă discuţiile asupra cererii de suplimentare a probatoriului cu audierea a doi martori, cerere formulată de reclamanţi, prin apărător ales, după administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate topometrie.
Incheiere de sedinta din 11.04.2016Din oficiu încuviinţează efectuarea în cauză a unei noi expertize tehnice judiciare de specialitate topometrie. Prorogă discuţiile asupra obiectivelor la care să răspundă noua expertiză tehnică de specialitate topometrie şi numirii expertului topograf pentru noul termen de judecată fixat. Respinge cererea formulată de pârâţi, prin apărător ales, prin care solicită completarea raportului de expertiză cu obiective suplimentare, ca rămasă fără obiect. Prorogă cererea de suplimentare a probatoriului cu audierea a doi martori, cerere formulată de reclamanţi, prin apărător ales, după administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate topometrie.
Incheiere de sedinta din 28.03.2016Admite cererea de repunere a cauzei pe rol formulată în scris de pârât. Ataşează spre consultare dosarul nr.413/185/2008. Admite cererea formulată de apărătorul pârâţilor, sens în care ataşează spre consultare dosarul nr.128/185/2006. Prorogă discuţiile asupra cererii formulată de apărătorul pârâţilor prin care solicită completarea raportului de expertiză cu obiective suplimentare pentru noul termen de judecată, după ataşarea dosarelor nr.413/185/2008 şi nr.128/185/2006.
Incheiere de sedinta din 07.03.2016subzistă motivele suspendării cauzei şi trimite dosarul la arhivă spre păstrare
Rezolutie din 26.10.2015- subzistă motivele suspendării cauzei şi trimite dosarul la arhivă spre păstrare.
Rezolutie din 06.05.2015subzistă motivele suspendării cauzei şi trimite dosarul la arhivă spre păstrare.
Rezolutie din 04.11.2014dispune trecerea cauzei pe complet verificări administrative-cauze suspendate
Incheiere de sedinta din 20.10.2014Respinge cererea de repunere pe rol.
În baza art.244 pct.1 C.pr.civ./Continuă suspendarea judecării cauzei.
În temeiul art.244 pct.1 C.proc.civ.Suspendă judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului 413/185/2008.
Pentru ca pârâţii să ia cunoştinţă de răspunsul expertului la obiecţiunile formulate.
Lipsă răspuns expert la obiecţiunile formulate la raport.
Se revine cu adresă la expert pentru a răspunde la obiecţiunile formulate la raport.
Lipsă raport de expertiză.
Lipsă raport de expertiză.
Lipsă raport de expertiză./Se citează din nou martorul lipsă.
Încuviinţat probe./Amânat în vederea administrării.
Pentru ca pârâţii să-şi angajeze apărător.