P***** M*****
Apelant InculpatAdmite apelul peste termen declarat de inculpatul P***** M***** împotriva sentinţei penale nr. 2135 din 30 decembrie 2005 a Judecătoriei Bârlad, pe care o desfiinţează în latura penală şi civilă, în privinţa acestui inculpat. Trimite cauza aceleiaşi instanţei pentru rejudecarea anculpatului P***** M*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 106/P/2001 din 27 feb. 2003 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi. Anulează formele de executare emise în baza sentinţei penale nr. 2135 din 30 dec. 2005 a Judecătoriei Bârlad şi dispune punerea în libertate, de îndată , a inculpatului P***** M***** de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 4115 din 28 feb. 2006 al Judecătoriei Bârlad, în cazul în care acesta a fost pus în executare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 17 ianuarie 2008.
Cauză amânată la cererea apărătorului şi pentru lipsa dosarului de fond.
Cauză amânată pentru lipsa dosarulul de fond.
cauză amânată pentru lipsa dosarului de fond.
cauză amânată pentru lipsă dosar fond.
PENTRU LIPSA DOSARULUI DE FOND
-pentru lipsa dosarului de fond aflat la CA Iaşi
- pentru lipsa dosarului de fond , aflat la CA Iaşi