Dosar 11593/301/2007 din 13.09.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 11593/301/2007
Data dosar:
13.09.2007
Instanta:
Judecătoria Sectorul 3 București
Departament:
Judecatoria sect 3
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.03.2008 la ora 08:30

    Complet: C 3 Penal
  • Soluţionare

    În baza art.87 al.1 din OUG 195/2002 rap. la art.74 al.1 lit.a şi c C.p.p. şi art.76 al.1 lit.d C.p.p. condamnă pe inculpata la 3 luni inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală. În baza art.71 C.p., interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 lit.a şi b C.p. În baza art.81 C.p.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 3 luni, ce constituie termen de incercare. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatei asupra art.83 C.p. cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.71 al.5 C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei se suspendă şi executarea pedpeselor accesorii. În baza art.191 C.p.p. obligă inculpata la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12.03.2008.

  • Sedinta din data de 13.02.2008 la ora 08:30

    Complet: C 3 Penal
  • Amânat

    lipsa relaţiilor constând în avizul solicitat INML Mina Minovici-Comisia de Avizare şi Control

  • Sedinta din data de 16.01.2008 la ora 08:30

    Complet: C 3 Penal
  • Amânat

    lipsa avizului solicitat Comisiei de Avizare si Control

  • Sedinta din data de 05.12.2007 la ora 08:30

    Complet: C 3 Penal
  • Amânat

    termen pentru lipsa avizului solicitat de la INML MIna Minovici Comisia Avizare şi Control, precum şi pentru a da posibilitatea inculpatei să ia legătura cu martorul Popa Mariusîn a cărei audiere insistă

  • Sedinta din data de 07.11.2007 la ora 08:30

    Complet: C 3 Penal
  • Amânat

    audiere martor din lucrari si emiterea unei adrese catre INML MIna Minovici-Comisia Superioara de Avizare pentru a comunica daca avizează raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză, urmând ca pentru răspunsul la această solicitare să fie avute în vedere declaraţiile date de inculpată şi martorii audiaţi la acest termen de judecată, precum şi proba materială depusă la dosar

  • Sedinta din data de 24.10.2007 la ora 08:30

    Complet: C 3 Penal
  • Amânat

    Respinge excepţia nulităţii actului de sesizare al instanţei şi în consecinţă respinge cererea de trimitere a cauzei la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3, formulată de inculpata . Stabileşte termen de judecată 07.11.2007, C1, ora 8.30, cu citarea inculpatei şi a martorilor din lucrări. Cu drept de apel o dată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.10.2007.

  • Sedinta din data de 10.10.2007 la ora 08:30

    Complet: C 3 Penal
  • Amânat

    lipsa de aparare a inculpatei

Flux dosar


Actualizare GRPD