P********* C*********
InculpatÎn baza art. 87 al. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 modif., cu aplic. art. 13 C.p. şi cu aplic. art. 74 al. 1 lit. a C.p. şi art. 76 al. 1 lit. d C.p., condamnă inculpatul PÎRVULESCU CONSTANTIN la o pedeapsă de 6 (şase) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având o îmbibaţie alcoolică peste limita admisă de lege, cu reţinerea unei circumstanţe atenuante judiciare. În baza art. 71 al. 1 C.p., interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c C.p. pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 81 C.p., suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni, care curge de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 71 al. 5 C.p., suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale aplicate prin prezenta. În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.p., care reglementează cazurile în care intervine revocarea beneficiului suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 191 al. 1 C.p.p., obligă inculpatul să plătească suma de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, d-na av. Alupoaie Daniela, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpat. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 03.12.2007.
revenire cu adresă către Primăria Sectorului 5 Bucureşti pentru a se comunica dacă inculpatul figurează ca fiind încarcerat. adresă la INEP pentru comunicarea actulului domiciliu al inculpatului şi al martorului Răducu Ilie, adrese la ANP şi DGPMB pentru a se verifica dacă inculpatul figurează ca fiind încarcerat. citarea inculpatului şi a martorului Răducu Ilie cu mandate de aducere.
amanare in vederea citarii inculpatului cu mandat de aducere şi emiterea unor adrese catre ANP, DGPMB, INEP şi PMB.