T****** G** A*****
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 ( fost art. 79 alin. 1 ) din O.U.G. 195/2002, condamnă pe inculpatul TRONARU ANDREI, fiul lui Gheorghe şi Daniela, născut la 16.02.1983 în Ploieşti, jud. Prahova, cetăţean român, fără antecedente penale, domiciliat în Ploieşti, bd. Bucureşti, nr. 2D, bl. 15D, et. 9, ap. 36 jud. Prahova, C.N.P. *********7311, la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă din 2.03.2007. Face aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a,b C.pen, cu excepţia dreptului de a alege. În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 4 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 191 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 200 lei. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei va fi avansat din fondurile Min. Justiţiei. Cu apel, în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi,11.12.2007.
Apreciind concludente şi utile soluţionării cauzei probele solicitate de către inculpat prin apărător, instanţa în temeiul dispoziţiilor art. 67 c.p.p. urmează a le încuviinţa şi în vederea administrării acestora acorda termen la 11.12.2007 sala 2