P*** A*******
ContestatorA******** D* P********** B** 6 A
IntimatRespinge contestaţia la executare ca neîntemeiată. Obligă pe contestatoare să plătească intimatei suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.02.2008.
Având în vedere cererea formulată de către contestatoare, cu privire la stabilirea unui nou termen de judecată pentru a avea posibilitatea să ia cunoştinţă de conţinutul întâmpinării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 08.01.2008.
Având în vedere că a fost îndeplinită dispoziţia dată prin rezoluţie, la primirea contestaţiei, de a se indica de către contestatoare, denumirea şi adresa intimatei, în vederea citării intimatei cu un exemplar de pe contestaţie şi înscrisurile ataşate acesteia şi emiterea unei adrese către Biroul Executorului Judecătoresc Mihai Dima, în vedere înaintării dosarului de executare nr. 109/2005. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.11.2007.