C********* G*******
Recurent reclamantM***** G******* A***
Intimat paratAdmite în parte acţiunea precizată. Obligă pe parată să plătească reclamantei suma de 800 lei reprezentând lipsa de folosinţa a autoturismului. Respinge celelalte capete de cerere ca neîntemeiate. Respinge cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.07.2010.
Amanare pronuntarea la 02.07.2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu pârâta. Amână judecarea cauzei la 28.06.2010. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Iunie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Reia procedura de citare cu părţile. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Amână judecarea cauzei la 21.06.2010 Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iunie 2010
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune in vedere reclamantei să precizeze obiectul cererii aşa cum a fost completată si cererea privind perioada lipsei de folosinţă a autoturismului . Reia procedura de citare cu parata. Amână judecarea cauzei la . 28.06.2010. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Mai 2010
Admite în parte acţiunea precizată formulată de reclamanta C. G.împotriva pârâtei M. G. A. Obligă pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 800 lei reprezentând lipsa de folosinţă a autoturismului. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Martie 2009.
Amână pronuntasrea la 02.03.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează pârâta cu copia precizării cererii de chemare în judecată. Amână judecarea cauzei la 23.02.2009. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Ianuarie 2009
Repune cauza pe rol pentru suplimentarea probatoriului. Termen 26.01.2009. Se vor cita părtile. Cu recurs odată cu fondul cauzei.
Amână pronunţarea la 22.12.2008 pentru a se depune la dosar concluzii scrise. Cu recurs odată cu fondul cauzei.
Admite cererea . Dispune scutirea reclamantei de plata taxei judiciare de timbru. Irevocabilă. Amână judecarea cauzei la 15.12.2008 în vederea continuării judecăţii. Se citează pârâta. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Noiembrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea reclamantei privind acordarea unui nou termen de judecată pentru a preciza în scris cererea de chemare în judecată fată de conţinutul raportului de expertiză, şi pentru a timbra corespunzător. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 17.11.2008 la cererea reclamantei. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Octombrie 2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea pentru imposibilitate de prezentare formulată de apărătorul reclamantei. Pune în vedere martorului Nedelea Ion să se prezinte necitat la următorul termen de judecată în vederea audierii. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 13.10.2008. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 Septembrie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se reia procedura de citare cu parata. Se emite adresă către expert Tabacu Ion în vederea efectuării expertizei. Pune în vedere martorului Nedelea Ion să se prezinte la următorul terme de judecată în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la 22.09.2008. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Iulie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Încuviinţează cererea reclamantei privind suplimentarea probatorului cu expertiză tehnică specialitatea auto. Încuviinţează cererea reclamantei privind înlocuirea martorului Ursache Eduard cu martorul Nedelea Ion . Numeşte expert tehnic auto potrivit art.202 C.pr.civ pe Tabacu Ion. Fixează onorariu provizoriu pentru expert în sumă de 400 lei în sarcina reclamantei si pune în vedere acesteia sa-l achite în termen de 5 zile , sub sancţiunea decăderii din probă. Se emite adresă expertului în vederea efectuării expertizei având ca obiective: -să se stabilească starea tehnică actuală a autoturismului în cauză -să se stabilească contravaloarea lucrărilor de reparaţie necesare în vederea aducerii autoturismului în starea de funcţionare. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice pentru înştiinţarea numirii expertului, după achitarea onorariului. Se citează martorul Nedelea Ion si pârâta. Amână judecarea cauzei la 07.07.2008. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 02 Iunie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se reia procedura de citare cu pârâta. Amână judecarea cauzei la 02.06.2008. Cu recursa odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Aprilie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite cererea reclamantei privind acordarea unui nou termen de judecată pentru imposibilitatea prezentării apărătorului. Pune în vedere apărătorului reclamantei să facă dovada imposibilităţii prezentării la acest termen de judecată. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 21.04.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Martie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează pârâta cu menţiunea prezentării personal la interogatoriu. Pune în vedere reclamantei, prin apărător, sa se prezinte cu martorul Ursache Eduard în vederea audierii. Amână judecarea cauzei la.17.03.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Februarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citează pârâta cu copia precizării cererii de chemare în judecată si cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 04.02.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 Ianuarie 2008
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere reclamantei să se prezinte cu martorul pentru audiere si sa precizeze cererea de chemare în judecată conform disp.art.112 C.pr.civ. Se citează pârâta. Amână judecarea cauzei la 07.01.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Noiembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Pune în vedere reclamantei, prin apărător, să se prezinte cu martorul pentru audiere. Se reia procedura de citare cu pârata , cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 03.12.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Octombrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Admite pentru reclamantă proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul paratei şi proba cu un martor. Se citează pârâta cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Amână judecarea cauzei la 29.10.2007. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Septembrie 2007
PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE Se citeaza parata la ambele adrese indicate de reclamanta. Amână judecarea cauzei la 17.09.2007. Cu recurs o data cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Iunie 2007
comutat la 18.06.2007
Pune în vedere reclamantei să depună la dosarul cauzei, până la următorul termen de judecată, adresa corectă a pârâtei, în vederea realizării procedurii de citare cu aceasta, sub sancţiunea suspendării. Amână judecarea cauzei la data de 15.06.2007, pentru când se citează pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul cauzei.
Amână judecarea cauzei la data de 18.05.2007, pentru când se citează pârâta. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Aprilie 2007
Încuviinţează cererea reclamantei de amânare a cauzei pentru lipsă apărare. Se reia procedura de citare cu părţile, reclamanta cu menţiunea de a depune la următorul termen dovada că a achitat diferenţa de taxă judiciară de timbru în suma de 25,96 lei sub sancţiunea anularii cererii ca netimbrată. Amână cauza la data de 20.04.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 09.03.2007.