S* B****** H****** R****** S** T********
ReclamantB******* E********
PârâtAdmite acţiunea civilă . Validează convenţia de vânzare-cumpărare, încheiată între reclamantă şi pârâtă, la data de 19.10.2006,pentru preţul de 2480 lei ron, privind terenul în suprafaţă de 1,24 ha , nr. top. 568/8 ,potrivit titlului de proprietate nr.3784/31.10.2002. Prezenta sentinţă ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Autorizează intabularea în C.F. a dreptului de proprietate al reclamantei, cu titlu de cumpărare, asupra imobilului mai sus descris. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 24.10.2007 Preşedinte,
Amână judecarea cauzei la data de 24.10.2007, termen dat în cunoştinţă celor prezenţi şi pentru care se vor cita părţile lipsă. Citarea reclamantului cu menţiunea a face dovada completării taxei judiciare de timbru aferente petitului cu privire la înscrierea în C.F, în sumă de 8 lei. Citarea pârâtei cu menţiunea personal la interogatoriu. Pronunţată în şedinţă publică, azi 26.09.2007.