O**** S*****
ReclamantT*** M********
PârâtS**** I****
PârâtS**** I***** A****
PârâtS**** S*****
PârâtAdmite acţiunea precizată. Fără cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
În vederea deliberării, amână pronunţarea cauzei pentru data de 20.05.2010 ;
în vederea audierii martorului propus de reclaamnat; pentru a se lua interogatoriul pârâtului SS
în vederea luării injterogatoriului pârâţilor; pentru a se preciza cererea de chemare în judecată
admite cererea de amânare formulată de av. reclam.
pentru a se depune acte de stare civilă şi extras Cf şi pentru a se indica domiciliul pârâtei SA
pentru a se timbra cererea de repunere pe rol
Suspendă cauza, în baza art.155 ind.1 C.pr.civilă,
Faţă de lipsa de procedură cu pârâta Stalinski Agneta, în vederea îndeplinirii acesteia,
Având în vedere susţinerile pârâtei Bott Ildiko Ileana, respectiv faptul că pârâta T*** M******** a decedat şi că moştenitorii ai acesteia sunt Toth Ecaterina şi Stalinski Agneta ,
În vederea introducerii în cauză a moştenitorilor pârâtei defuncte.
Pentru ca reclamantul să indice numele şi domiciliile moştenitorilor după defuncta Saiti Ilona ,
Faţă de suplimentarea probaţiunii.
În vederea administrării probei testimoniale.