Dosar 1176/96/2006 din 13.11.2007

omorul (art. 174 C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1176/96/2006
Data dosar:
13.11.2007
Instanta:
Curtea de Apel Târgu Mureș
Departament:
Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
omorul (art. 174 C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.01.2008 la ora 8:30

    Complet: C1AP
  • Admis apel

    Admite apelul declarat de inculşpata Kristaly Iren împotriva senmtinţei penale nr. 292 din 17 septembrie 2007 pronunţată de Tribunalul Harghita şi în consecinţă: Casează în parte sentinţa apelată doar cu privire la latura penală şi după rejudecarea cauzei dispune reducerea pedepsei de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat cu reţinerea de circumstanţeatenuante prevăzute de art.20 Cod penal raportat la art. 174 alin.1,2 Cod penal- 175 lit.c Cod penal şi art. 74 lit.a - 76 Cod penal, la 2 ani şi 6 luni închisoare. Menţine restul dispoziţiilor serntinţei apelate atât cu privire la aplicarea pedepsei complementare de 2 ani privind interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a-b Cod penal cât şi cu privire la modalitatea de executare a pedepsei şi aplicarea prevederilor art. 88 Cod penal. Menţine dispoziţiile legate de rezolvarea laturii civile a cauzei. Cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi 11 ianuarie 2008.

  • Sedinta din data de 07.12.2007 la ora 8:30

    Complet: C1AP
  • Amânat

    Termen 11 ianuarie 2007.

Flux dosar


Actualizare GRPD