Dosar 1189/235/2007 din 28.11.2007

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1189/235/2007
Data dosar:
28.11.2007
Instanta:
Tribunalul Cluj
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.01.2008 la ora 8:00

    Complet: Complet IV A
  • Soluţionare

    admite apelul dcelarat de inculpatul RASKAI DANIEL CRISTIAN împotriva sentinţei penale nr. 1129/2007 a Judecătoriei Gherla, pe care o desfiinţează parţial, numai cu privire la sporul aplicat, menţinerea şi deducerea greşită a măsurii arestului preventiv, a măsurii confiscării speciale, precum şi greşita anulare a mandatului de executare emis în baza s.p. 264/2007 a Jud. Bistriţa Năsăud Pronunţând o nouă hotărâre în limitele de mai sus Înlătură sporul de pedeapsă de 2 luni aplicat pedepsei rezultante de 2 ani şi 2 luni închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa finală de 2 ani şi 2 luni închisoare Constată executată pedeapsa in perioada 01.09.2006 - 11.01.2008 înlătură dispoziţiile privind menţinerea confiscării speciale şi cea de anulare a mandatului de executare emis în baza s.p.264/2007 a Judecătoriei Bistriţa Năsăud Mentine restul dispoziţiilor sentinţei apelate

  • Sedinta din data de 17.12.2007 la ora 8:00

    Complet: Complet IV A

Flux dosar


Actualizare GRPD