V**** M****
ReclamantC****** L***** P************ L********* F*******
PârâtC****** J******** P************ L********* -********** C***
PârâtV**** I***
ReclamantV**** V*****
ReclamantAdmite în parte acţiunea precizată formulată de reclamanţii V.I., V.V. şi V.D. în contradictoriu cu pârâtele C****** L***** P************ L********* F******* şi COMISIA JUDEŢEANĂ PT. APLICAREA LG.18/1991 -PREFECTURA CLUJ.Obligă pârâtele la întocmirea documentaţiei necesare în vederea acordării de despăgubiri reclamanţilor pentru suprafaţa de 1,88 ha teren.Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.Pronunţată în şedinţa de azi, 6.10.2011.
În vederea comunicării precizării de acţiune.
în vederea ajungerii la o înţelegere cu privire la supfafaţa de teren ce urmează a fi atribuită şi amplasamentul acesteia.
în vederea revenirii cu adresă la Comisia locală Floreşti şi achitarea diferenţei onorariului de expert.
în vederea citării reclamantului cu menţiunea de a se prezenta în instanţă să depună copia TP emis pe parcursul procesului şi să achite diferenţa onorariului de expert în cuantum de 500 lei.
în vederea precizării poziţiei poziţiei procesuale şi achitarea diferenţei onorariului de expert.
Admite cererea.
în vederea emiterii unei adrese către Comisia Locală Floreşti
Avand in vedere faptul ca, prin Hotararea Consiliului Superior al Magistraturii nr.500/2010 s-a dispus desfiintarea completelor specializate de fond funciar, iar prin Hotararea nr.24/07.06.2010 a Colegiului de conducere al Judecatoriei Cluj-Napoca s-a stabilit modalitatea de punere in practica a hotararii CSM sus mentionate in sensul ca dosarele completelor de fond funciar vor fi repartizate ciclic tuturor completelor care judeca in materia civil general. Procedura de repartizare se efectueaza potrivit disp.art.99 alin.(11) din Hotararea nr.387/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv administrativ de catre presedintele instantei sau de catre judecatorul desemnat cu repartizarea aleatorie.
Aplica expertului amendă judiciară în cuantum de 250 lei. Se comunică expertului un exemplar de pe încheiere şi va pune în vedere acesteia că poate formula cerere de reexaminare a amenzii judiciare în termen de 15 de la comunicare. Se efectuează adresă către Biroul Local de Expertiză cu solicitarea să comunice CNP d-nului expert Erculescu Dan. Se revine cu adresă către expert Erculescu Dan . Se emite adresă către Comisia Locală de Fond Funciar . Se efectuează adresă către Comisia Judeţeană de Fond Funciar .
in vederea efectuarii raportului de expertiza dispus in cauza.
lipsa raport de expertiza
lipsa raport de expertiză
lipsa raport de expertiza
acorda termen pentru data de 13.10.2009
LIPSA RAPORT DE EXPERTIZA
pentru lipsă raport de expertiză
pentru lipsa raportului de expertiză
A SE REVENI CU ADRESA LA EXPERT
a se reveni cu adresa la Comisia Locala Floresti
a se reveni cu adresa la expert
a se emite adresa la Comisia Locala Floresti
a se reveni cu adresa la expert
A SE REVENI CU ADRESA LA EXPERT
A SE EMITE ADRESA LA EXPERT
pentru a se emite o adresa la exp.Erculescu Dan
pentru solicitarea unei liste cu experti topo
pentru efectuarea unei expertize extrajudiciare