P***** I***
ReclamantB*** M****
Pârâtadmiteîn parteacţiunea. Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 2049 lei cu titlu de despăgubiri civile, respingând restul pretenţiilor civile ca neîntemeiate
În vederea deliberării amână pronunţarea cauzei la data de 03 iulie 2008.
În vederea deliberării, amână pronunţarea cauzei la data de 26.06.2008
Faţă de cererea de probaţiune, privind efectuarea unei expertize agricole în cauză,
În vederea administrării probei testimoniale, privind audierea martorului
În vederea audierii tututro martirlor.
în vederea audierii martorilor şi pentru a se ataşa dosarul cu nr. 611/P/2007 al Parchetului Jud. Salonta
Pentru ca reclamantă să depună la dosar soluţia dată de parchet.