S**** V*******
ReclamantI********* P********* O******* S*********
PârâtC******** L**** A* O******* S*********
PârâtAdmite acţiunea precizată şi restrânsă formulată de reclamanta S.V.împotriva pârâţilor împotriva pârâţilor Oraşul Ştefăneşti prin Primar şi Consiliul Local prin Primar. Constată că reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 5570 m.p. situate în comuna Ştefăneşti, sat Valea Mare, judeţul Argeş, identificat în schiţa anexă la raportul de expertiză întocmit de doamna expert Dumitraşcu Navara - fila 43 din dosar prin patrulaterele ABCD şi EFGH prin uzucapiune. Cu recurs în 15 zile de la comunicare Pronunţată în şedinţa publică de la 20 Mai 2008.
Se revine cu adresă către expert în vederea efectuării lucrării. Amână judecarea cauzei la 20.05.2007. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Aprilie 2008
Admite cererea formulată de apărătorul reclamantei. Se emite adresă către Biroul Local de Expertize în vederea încunoştinţării desemnării expertului şi către expert în vederea efectuării lucrării. Se comunică expertului copia încheierii pronunţate în şedinţa publică din data de 29.01.2008. Pune în vedere reclamantei prin apărător să depună la dosar chitanţa privind plata onorariului de expert în original. Amână judecarea cauzei la 08.04.2008. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2008
Ia act de faptul că reclamanta şi-a modificat şi întregit cadrul procesual, sens în care se va concepta în calitate de pârât Oraşul Ştefăneşti reprezentanta prin primar şi prin Consiliul Local. Numeşte expert la cererea părţilor prin reprezentanţi pe d-na Dumitraşcu Navara şi stabileşte onorariu provizoriu în cuantum de 500 RON, în sarcina reclamantei. Pune în vedere reclamantei prin apărători să achite şi să depună la dosar, în termen de 5 zile, dovada onorariului de expert, astfel cum a fost stabilit de instanţă, sub sancţiunea decăderii din probă, potrivit disp.art.170 alin.3 Cod procedură civilă. Se emite adresă către experta desemnată în cauză (după depunerea dovezilor de achitare a onorariilor stabilite), să efectueze raportul de expertiză, cu citarea părţilor şi să îl depună la dosar în termenul prevăzut de disp.art.209 alin.1 Cod procedură civilă, cu următoarele obiective: - să se identifice în concret şi să se transpună în schiţă terenul în legătură cu care se cere constatarea dreptului de proprietate; - să se determine suprafaţa acestui teren pentru fiecare din cele două puncte „Acasă” şi „Ploscaru – Peste drum”; - să se arate dacă terenul este îngrădit şi dacă există pe el construcţii ori alte detalii de sistematizare. Se emite adresă către Biroul Local de Expertiză pentru a se face cunoscută numirea în cauză a d-nei expert Dumitraşcu Navara. Amână judecarea cauzei la 04.03.2008, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Ianuarie 2008
Admite probele solicitate de părţi prin apărători, astfel: pentru reclamantă înscrisuri, doi martori şi expertiză tehnică de specialitate iar pentru pârâtă proba cu înscrisuri. Pune în vedere apărătorului reclamantei să depună listă cu numele şi domiciliile martorilor propuşi, în termen de cinci zile, în vedere citării acestora. Prorogă administrarea probei cu expertiză tehnică de specialitate după administrarea celorlalte categorii de probe. Amână judecarea cauzei la data de 29.01.2008. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2007.