C******** J******* A****
ContestatorS* V***** S***** P******
IntimatU******** T***** B************* P******
IntimatRespinge contestaţia formulată de contestatoarea C******** J******* A**** în contradictoriu cu intimaţii S* V***** S***** P****** şi U******** T***** B************* P******, ca neîntemeiată. Obligă contestatoarea la plata către intimată SC VLĂSIA SRL a sumei de 15.000 lei cheltuieli de judecată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Martie 2008
Admite probatoriul solicitat de părţi, respectiv probele cu înscrisuri, cf. art. 167. Pune în vedere părţilor să depună înscrisurile de care înţeleg să se folosească în soluţionarea cauzei până la termenul următor. Amână judecarea cauzei la 11.03.2008, pentru când se va cita intimatul U******** T***** B************* P******, prin agent procedural cf. art. 86 C.p.c Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2008
Dispune amendarea executorului judecătoresc Fieraru Eugen domiciliat în Piteşti, str. Exerciţiu, bl.A5, sc. D, ap.14, jud. Argeş, CNP *********4965 şi sediul BEJ în Piteşti, Bulevardul Eroilor nr. 4 - 6, etaj II, camera 4, Cămin de Băieţi, cu suma de 200 lei, în temeiul art. 1081 pct. 2 lit. e din C.p.civ. Revine cu adresă către BEJ Fieraru Eugen pentru a înainta, în copii certificate, dosarul de executare nr. 515/2007, potrivit disp. art. 402 al. 1 C.p.civ., cu menţiunea că va fi din nou amendat în caz de neconformare. Amână judecarea cauzei la 04.03.2008, pentru când se va cita intimata U******** T***** B************* P******. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Februarie 2008
Revine cu adresă către BEJ Fieraru Eugen în vederea înaintării, în copii certificate a dosarului de executare nr. 515/2007, potrivit art. 402 al. 1 c.p.civ., astfel cum a fost modificat prin L. nr. 459/2006. Amână judecarea cauzei la 05.02.2008, pentru când se va cita intimata U******** T***** B************* P******. Cu recurs odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.01.2008.
Se emite adresă către BEJ Eugen Fieraru în vederea comunicării în copii certificate a dosarului de executare nr.515/2007, potrivit disp. art.402 alin.1 C.pr.civ., astfel cum a fost modificată prin Legea 459/2006. Se citează intimatul U******** T***** B************* P****** cu copie de pe întâmpinare. Amână judecarea cauzei la 15.01.2008. Cu drept de recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Decembrie 2007.