G***** R*****
ReclamantC****** L***** P*******
PârâtC****** J******** D********
PârâtAmână cauza pentru a se lua cunoştinţă de raportul de expertiză şi acordă termen în continuare. Amână cauza la 19.11.2007
Amână cauza pentru lipsa raportului de expertiză şi se va reveni cu adresă la expert în vederea efectuării şi depunerii lucrării ,cu menţiunea că onorariul a fost achitat. Amână cauza la 12.11.2007 ora 13,00
Admite probele propuse de părţi şi anume : proba cu expertiză , la cererea petentei prin apărător, având ca obiectiv identificarea terenului faţă de actele din dosar, să se stabilească situaţia juridică a acestuia şi dacă mai există teren liber la dispoziţia comisiei , urmând a fi avute în vedere şi obiectivele trasate de Tribunalul Dâmboviţa, stabilind onorariul la suma de 500 lei, în sarcina petentei, precum şi proba cu înscrisuri şi supliment de interogatoriu la cererea reprezentantului Comisiei Locale Pucioasa. Se va emite adresă la Biroul Expertize pentru a ne înainta lista cu experţi topo în vederea desemnării. Pune în vedere apărătorului petentei să depună în scris precizări cu privire la categoria de folosinţă a terenului. Amână cauza la 15.10.2007