M*** P*****
ReclamantM*** I**
ReclamantM*** G*******
ReclamantC****** L***** D* F*** F****** A O******* S*********
PârâtConstată perimată acţiunea. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi: 07.12.2009.
Suspendă soluţionarea cauzei, potrivit disp. art. 155 ind. 1 Cod pr. civ., până când reclamanţii îşi vor preciza acţiunea în conformitate cu preved. art. 112 Cod pr.civ. coroborat cu prevederile Lg. 247/2005, obligaţii impuse acestora şi prin adresa de la fila 18, căreia aceştia nu s-au conformat. Cu recurs pe toată durata suspendării.
Se emite adresă către reclamanţi, în sensul arătat. Se citează reclamanţii, cf. art. 85 C.p.c. Acorda un nou termen de judecată, atât pentru lipsă de procedură, cât şi pentru a oferi în temeiul art. 96 C.p.c., posibilitatea reclamanţilor de a lua cunoştinţă de conţinutul relaţiilor depuse la dosar, respectiv : Amână judecarea cauzei la 3.03.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 Ianuarie 2008
Pune în vedere reprezentantului pârâtei să depună la dosar toată documentaţia ce a stat la baza eliberării procesului verbal de punere în posesie 20699/14.10.2003, emis pe numele reclamanţilor. Se citează reclamanţii, cf. art. 85 C.p.c., cu menţiunea de a depune la dosar acte de stare civilă prin care să facă dovada calităţii procesuale active, sub sancţiunea suspendării acţiunii, prev. de art. 155 ind.1 C.p.c. Acorda un nou termen de judecată pentru a oferi reclamanţilor în temeiul art. 96 C.p.c., posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul întâmpinării depuse la dosar, precum şi pentru a formula un eventual răspuns la aceasta, respectiv : Amână judecarea cauzei la 21.01.2008. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 17 Decembrie 2007.