S*** S*****
ReclamantT****** V*******
PârâtÎn baza art.246 Cod procedură civilă, ia act de renunţarea reclamantului Simo Ştefan la judecata acţiunii civile formulate în contradictoriu cu pârâtul T****** V*******, pentru obligaţie de a face. Definitivă. Pronunţată azi, 28 februarie 2008, în şedinţă publică.
Pentru lămurirea cadrului procesual cu privire la cuantumul pretenţiilor privind impozitul,D I S P U N E Pune în vedere reclamantului, prin avocat, să precizeze valoarea pretenţiilor(impozitul pentru autoturism), la care solicită să fie obligat pârâtul din cauză, să prezinte înscrisuri cu privire la aceasta şi să achite taxa judiciară de timbru la valoarea acestor pretenţii, sub sancţiunea prevăzută de art.1551 Cod procedură civilă. Se va formula şi o adresă cu acest conţinut către reclamant. Încuviinţează proba propusă şi în temeiul dispoziţiilor art.225 Cod procedură civilă pârâtul va fi recitat cu menţiunea personal la interogatoriu. acordă termen de judecată la 31 ianuarie 2008.
x Recitarea pârâtului. Pune în vedere reclamantului prin reprezentant să indice care este domiciliul actual al pârâtului pentru a putea fi legal citat. Pune în vedere reprezentantei reclamantului să depună la dosar precizare scrisă sub aspectele învederate la acest termen de reclamant. Şi să achite diferenţa de taxă judiciară de timbru de 11 lei sub sancţiunea anulării ca insuficient timbrată a acţiunii. Se va interveni cu adresă la Serviciul public comunitar regim permise conducere şi înmatriculări auto Mureş , cu menţiunea să comunice cine figurează ca proprietar al autoturismului marca Volvo cu nr. de înmatriculare MS – 06. TDH