Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
În baza art. 449 Cod procedură penală admite cererea formulată de către petentul condamnat M.V., în prezent deţinut în Penitenciarul Aiud, pentru contopire pedepse şi în consecinţă : Constată că prin sentinţa penală nr. 53/3.02.2005 pronunţată în dos. nr. 11090/2005 al Tribunalului Hunedoara, definitivă prin decizia penală nr. 4531/27.07.2005 pronunţată în dos. nr. 3724/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 1215/4.10.2005 pronunţată în dos. nr. 4286/2005 al Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 117/14.02.2006 pronunţată în dos. nr. 339/2006 al Curţii de Apel Alba Iulia, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare. Constată că prin sentinţa penală nr. 310/25.10.2005 pronunţată în dos. nr. 1159/2004 al Judecătoriei Sebeş, definitivă la data de 27.01.2006, prin decizia penală nr. 4/A/9.01.2006 pronunţată în dos. nr. 7102/2005 al Tribunalului Alba Iulia, petentul a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, pe care o descontopeşte în elementele ei componente, pe care le repune în individualitatea lor. Constată că prin sentinţa penală nr. 18/10.01.2007 pronunţată în dos. nr. 4953/2005 al Judecătoriei Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 179/A/19.06.2006 pronunţată în dos. nr. 2772/2006 al Tribunalului Alba, petentul a fost condamnat la pedeapsa de rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare pe care o descontopeşte în elementele ei componente, pe care le repune în individualitatea lor, înlăturând sporul aplicat. Constată că faptele, pentru care a fost condamnat petentul prin sentinţele penale sus menţionate, sunt concurente, motiv pentru care, în baza art. 36 raportat la art. 34 lit. b Cod penal contopeşte pedepsele aplicate petentului în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, pe care o sporeşte cu 6 luni închisoare, urmând ca petentul să execute în final pedeapsa de 12 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 88 Cod penal şi art. 36 alin. 3 Cod penal, deduce din durata pedepsei aplicate pentru infracţiunile concurente, durata arestului preventiv, precum şi durata pedepsei aplicate prin hotărârile anterioare, deja executată, respectiv perioada cuprinsă între 17.11.2004 la zi. Anulează vechile mandate de executare şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei aplicate, ca urmare a contopirii pedepselor, prin prezenta hotărâre. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului. Dispune ca suma de 40 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Alba. Cu apel în 10 zile de la comunicare.
Hotarare 727/2007 din 26.06.2007Amânat pronunţarea la 26.06.2007
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.06.2007lipsa menţiunii rămânerii defifinitive a sentinţei penale nr. 310/2005 pronunţată în dosar nr. 1150/2004 al Judecătoriei Sebeş.
Administrare probe.