C***** I* V***** N******
Inculpatsentinţa penală nr. 459 Condamnă pe inculpatul Collar Vasile Nicolae fiul lui Ilie şi Aurica născut la 8.12.1975 în Baia Mare judeţul Maramureş, cetăţean român, fără antecedente penale, studii 10 clase, divorţat, un copil minor, zugrav la S.C. „CELMAR PROD COM” S.R.L., domiciliat în Baia Mare str. Pietrarilor nr. 14 judeţul Maramureş pentru infracţiunea prevăzută de art. 147 din Legea nr. 85/2006 cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. d c.penal la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 81 c.penal şi art. 82 c.penal suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 2 ani şi 6 luni. În temeiul art. 359 c.pr.penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 c.penal a căror nerespectare au ca urmare revocarea suspendării. În temeiul art. 191 alin. 1 c.pr.penală obligă inculpatul să plătească 270 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat desemnat din oficiu va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei în favoarea avocatului Amzărescu Niţă Zamfir de la Baroul Maramureş. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din 4.10.2007.
Incheiere recurs 459 din 04.10.2007Termen acordat în vederea deliberării
Termen acordat faţă de cererea formulată de inculpatul Collar Vasile Nicolae în vederea angajării unui apărător.
Termen acordat faţă de lipsa inculpatului şi în vederea audierii martorului Botea Daniela.
Termen acordat faţă de lipsa de apărare a inculpatului Collar VAsile Nicolae şi faţă de lipsa martorului Coman Ioan.
Termen acordat faţă de cererea apărătorului inculpatului Collar Vasile Nicolae, avocat ales Dobra Dorina în vederea pregătirii apărării.
Termen acordat la cererea inculpatului Collar Vasile Nicolae în vederea angajării de apărător.