A**** O***** A********
Recurent InculpatS**** Z*****
Intimat Parte civilăS******* C***** C********
Intimat Parte civilăS******* C***** D* U****** S** P*********
Intimat Parte civilăAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale formulate de petentul S**** Z*****. În baza art. 195 C.pr.pen., îndreptă eroarea materială strecurată în dispozitivul sentinţei penale nr. 39/14.01.2009, în sensul că domiciliul petentului S**** Z***** este în str. MUREŞENI din sectorul 3. Prezenta încheiere face parte integrantă din sentinţa penală nr. 39/14.01.2009. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.11.2009.
sp 39 - În baza art. 334 C.p.p. respinge cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infr. prev. 181 al. 1 C.p. în infr. prev. de art. 184 al.1 C.p. ca neîntemeiată. În baza art. 181 al. 1 C.p. condamnă pe inculpatul A**** O***** A******** la 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală. În baza art. 71 C.p. şi art. 3 din Protocolul nr. 1 adiţional CEDO, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a , b C.p. În baza art. 81 C.p. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art.82 C.p. În baza art.359 C.p.p. atrage atenţia inculpatului asupra disp. art.83 C.p., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 71 al. 5 C.p. suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 14, 346 C.p.p. raportat la art. 998 – 999 C. civ., admite în parte acţiunea civilă a părţii civile S**** Z***** şi obligă pe inculpat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de daune materiale şi 2.000 lei, cu titlu de daune morale. În baza art. 14, 346 C.p.p. raportat la art. 998 – 999 C. civ., admite acţiunea civilă a părţii civile S******* C***** C******** şi obligă pe inculpat la plata sumei de 493.12 lei cu titlu de daune materiale. În baza art. 14, 346 C. proc. pen. raportat la art. 998 – 999 C. civ., admite în parte acţiunea civilă a părţii civile Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon” şi obligă pe inculpat la plata sumei de 1213,15 lei cu titlu de daune materiale şi dobândă legală, de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la achitarea integrală a debitului. În baza art. 193 al.1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 63 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă. În baza art. 191 al. 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi partea civilă S**** Z***** şi de la comunicare pentru inculpat, S******* C***** C******** şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Sfântul Pantelimon”. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.01.2009.