G**** L****** C*********
InculpatS* G*** M**** S** C****** S**
Parte vătămatăG**** I**** G*****
MartorÎn baza art. 208 alin. 1, 4 – 209 alin. 1 lit. g Cod penal cu aplicare art. 74 lit. c Cod penal şi art. 76 lit. c Cod penal condamnă pe inculpatul: G**** L****** C*********, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În baza art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplicare art. 13 Cod penal, art. 74 lit. c şi art. 76 lit. d Cod penal condamnă pe inculpatul G**** L****** C********* la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere. În temeiul art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate urmând ca inculpatul G**** L****** C********* să execute în final pedeapsa de 1 (un) an închisoare. În baza art. 81 Cod penal, suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate inculpatului G**** L****** C********* pe o durată de 3 (trei) ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării executării pedepsei.În baza art. 191 Cod procedură penală obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat În baza art. 189 Cod procedură penală, avansează 100 lei din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa în favoarea av. Ştefan Irina. Cu apel în 10 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele lipsă.Pronunţată în şedinţă publică azi, 19.02.2008.
Amana pronuntarea la 19.02.2008.
Amana pronuntarea la 13.02.2008.
Fata de lipsa martorilor.acorda termen la 06.02.2008.
Fata de lipsa martorului GrosuIacob George,acorda termen la 09.01.2008.
Fata de viciul de procedura constatat, acorda termen la 28.11.2007.