L**** R***************
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** T********
Parte civilăK**** P***
Recurent InculpatT**** I***** I***
MartorP**** C********* F*****
MartorÎn baza art. 334 Cod procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de „Vătămare corporală”, prev. de art. 181 al. 1 Cod penal, în infracţiunea de „Lovire sau alte violenţe”, prevăzută de art. 180 al. 2 Cod penal. În baza art.180 alin.2 Cod penal condamnă pe inculpatul K**** P*** (cu date personale), la: - 2500 (două mii cinci sute) lei amendă penală pentru săvârşirea infracţiunii de „Lovire sau alte violenţe”. În baza art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate. În baza art.82 Cod penal stabileşte în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 1 (un) an, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 şi art.84 Cod penal, a căror nerespectare conduce la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă Lazăr Răzvan Alexandru şi integral acţiunea civilă formulată de S******* C***** J******* D* U****** T******** în contradictoriu cu inculpatul, sens în care: În baza art. 14 Cod procedură penală raportat la art. 998, 999 Cod civil, obligă inculpatul să plătească părţii civile Lazăr Răzvan Alexandru suma de 5000 lei, cu titlu de daune morale. Respinge în rest acţiunea acestei părţi civile ca neîntemeiată. În baza art. 14 Cod procedură penală rap. la art. 313 al. 1 din Legea 95/2006 modificată prin O.U.G. 72/2006, obligă inculpatul să achite Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara suma de 297,2 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1000 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu, 195 lei costul lucrărilor medico-legale. În baza art.193 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul să plătească părţii civile Lazăr Răzvan Alexandru cheltuieli judiciare în sumă de 1.500 lei, reprezentând onorariu de avocat.
Amânare de pronunţare având în vedere complexitatea cauzei având nevoie de timp pentru deliberare, şi pentru depunere de concluzii scrise.
Amânat pentru depunerea la dosar a raportului de expertiză.
Amânat pentru a se reveni cu adresă la I.N.M.L. Bucureşti în vederea avizării rapoartelor de expertiză medico-legale întocmite în cauză.
Amânat pentru comunicarea actelor medicale la INML Bucureşti.
Amânat pentru a se efectua o adresă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara pentru a ne comunica foaia de observaţie.
Amânat pentru a se reveni cu adresă la I.N.M.L. Bucureşti în vederea avizării rapoartelor de expertiză medico-legale întocmite în cauză.
Amânat pentru trimiterea dosarului la I.N.M.L. pentru avizarea raportului de expertiză.
Amânat pentru studierea raportului de expertiză.
Amânat pentru a se depune rapăortul de expertiză.
Amânat în vederea efectuării unei noi expertize medico legale privind pe partea vătămată lazăr Răzvan Alexandru de către IML Timişoara şi avizarea acestuia de către acelaşi institut.
Amânat în vederea audierii martorului P**** C********* F***** şi trimiterii dosarului la IML Timişoara - Comisia de Control şi Avizare a actelor medico legale.
Amânat în vederea solicitării INML Bucureşti - Comisia Superioară Medico Legală să avizeze raportul de expertiză întocmit pârţii vătămate Lazăr Răzvan Alexandru şi citării martorilor cu mandate de aducere.
Amânat în vederea administrării probelor testimoniale şi a expertizei şi pentru avizarea actelor medicale de către INML Bucureşti.
Amânat în vederea pregătirii apăririi de către avocatul angajat de către inculpat.
Amânat în vederea pregătirii apărării şi angajării unui avocat de către inculpat şi administrării probelor testimoniale.
Amânat în vederea citării din nou a inculpatului lipsă la acest termen cu mandat de aducere şi administrării de probe testimoniale.
Amânat în vederea administrării probelor testimoniale solicitate.
Amânat în vedere pregătirii apărării şi angajării unui avocat de către partea civilă Lazăr Răzvan Alexandru.