C*** I**
ReclamantR******** L*** P*** M******* T***** C****** A******
PârâtR******** L***
PârâtIn temeiul art. 159 pct.2 Cod procedură civilă rap.la art 1 pct.1 C pr.civilă declină competenţa de soluşţionare a acţiunii precizate în favoarea Judecătoriei Botoşani. Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţşare. Pronunţată în sedinta publică din 7 iunie 2007
Amână judecarea cauzei pentru a se trimite reclamantei un exemplar din cererea depusă de pârât la dosar privind suspendarea cauzei, cu precizarea acţiunii de către aceasta.
Amână judecarea cauzei la data de 9 mai 2007, pentru când se vor cita părţile. Dispune a se modifica conceptul de citare. Se face adresă mandatarului reclamantului să comunice perioada pentru care solicită obligarea pârâtului la plata unei chirii şi să indice temeiul de fapt şi de drept al acţiunii, respectiv dacă acţiunea este o acţiune în obligaţia de a face sau o acţiune în daune, urmând ca în raport de cele susţinute de mandatar să se pună în discuţie excepţia competenţei materiale a instanţei de judecată.