N****** G** C*******
InculpatÎn baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, condamnă pe inculpatul NEDELCU CRISTIAN, fiul lui Gheorghe şi Niculina, născut la 11.02.1977 în Măneşti, jud. Prahova, cetăţean român, fără antecedente penale, domiciliat com. Măneşti, sat Coada Izvorului, nr. 284, jud. Prahova, C.N.P. *********3130, la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, faptă din 25.11.2006. Face aplicarea disp. art. 71, 64 lit. a,b,c C.pen În baza art. 81 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante, pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. În baza art. 71 alin. 4 C.pen., dispune suspendarea condiţionată a executării şi a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare În baza art. 359 C.p.p., atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiţionate în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 191 C.p.p., obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în cuantum de 230 lei. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondurile Min. Justiţiei. Cu apel, în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.10.2007.
amanat la 30.10.2007 sala 2