C****** A**
IntimatP******* S****** D* M***** C****** L***** P** S********* D******** D* P********** P****** A***** T**********
IntimatI********* P********** J******** M**** - C****** J******** P** S********* D******** D* P********** P****** A***** T********** M****
Recurentadmite cererea
Dispune îndreptarea din oficiu a erorii materiale strecurate în ultimul aliniat al considerentelor şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 7168/21 iulie 2010, alineatul 5, cu privire la denumirea pârâtei ,,Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar – Primăria Ungheni", cum greşit s-a dactilografiat în : „Comisia Locală de aplicare a legii fondului funciar Primăria Sântana de Mureş”, cum este corect.
Admite în parte plângerea precizată.
Amână pronunţarea pentru data de 21 iulie 2010.
Amână pronunţarea pentru data de 14.07.2010
Comunicarea la intimata Comisia Judeţeană de aplicare a legii fondului funciar, a unui exemplar de pe raportul de expertiză topografică efectuat în cauză. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Amânat în vederea studierii raportului de expertiză.
Revenirea cu adresă către domnul expert Mârzac Ovidiu în vederea efectuării şi comunicării raportului de expertiză topografică ordonat în cauză, sub sancţiunea amenzii judiciare în cuantum de 200 lei în caz de neconformare Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă
Admite cererea formulată de reprezentanta petentei. Revenirea cu adresă către domnul expert Mârzac Ovidiu în vederea efectuării şi comunicării raportului de expertiză topografică ordonat în cauză. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul petentei. Revenirea cu adresă către domnul expert Mârzac Ovidiu în vederea efectuării şi comunicării raportului de expertiză topografică ordonat în cauză. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul petentei; Revenirea cu adresă către domnul expert Mârzac Ovidiu în vederea efectuării şi comunicării raportului de expertiză topografică ordonat în cauză. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă
Admite cererea formulată de reprezentantul petentei privind efectuarea în cauză a unei expertize topografice; Numeşte, în mod aleatoriu, ca expert în cauză pe domnul inginer Mârzac Ovidiu căruia i se emite adresă pentru a i se aduce la cunoştinţă numirea sa în cauză; Emiterea unei adrese către Biroul Local de expertize din cadrul Tribunalului Mureş pentru a se aduce la cunoştinţă numirea în cauză a domnului expert Mârzac Ovidiu; Pune în vedere petentei să achite onorariul provizoriu aferent expertizei în cuantum de 100 lei; Stabileşte ca obiective ale expertizei: 1.Identificarea terenului imobil în suprafaţă de 7080 mp ce fac obiectul cererii de reconstituire nr. 20/07.09.2005 depusă de petentă la Comisia locală de aplicarea legii fondului funciar Sântana de Mureş prin care a solicitat reconstituirea pe vechiul amplasament a terenurilor moştenite după defunctul Chinezi Alexandru; 2. Să se indice dacă aceste terenuri sunt libere, şi dacă nu sunt libere să se indice numele proprietarilor şi actele în baza cărora le deţin 3. În situaţia în care există terenuri libere, să se indice în ce suprafaţă şi sub ce număr topo pot fi reconstituite în favoarea petentei; 4.Să ase indice orice alte date pe care le consideră expertul ca fiind lămuritoare şi utile cauzei; Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Respinge cererea formulată de reprezentantul petentei privind emiterea unei adrese către Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar – Prefectura Mureş pentru a comunica la dosarul cauzei întregul dosar, respectiv cererea petetei şi actele aferente, deoarece acesta există deja la dosarul cauzei; Emiterea unei adrese către Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar – Prefectura Mureş pentru a comunica la dosarul cauzei dovada confirmării de primire ( nu borderoul) a recomandatei sub semnătură privată a Hotărârii nr. 705/30.11.2006 potrivit borderoului din 11.01.2007 de către petentă. Proroga discuţia asupra excepţiei tardivităţii până după ce se va depune la dosar dovada confirmării de primire a recomandatei sub semnătură privată a Hotărârii nr. 705/30.11.2006 potrivit borderoului din 11.01.2007 de către petentă. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă
Revenirea cu adresă către intimata Primăria comunei Sântana de Mureş – Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar pentru a comunica la dosarul cauzei dovada comunicării sub semnătură a Hotărârii nr. 13028/2/CIII/29.12.2006, dovadă prevăzută de art. 27 alin.7 din HG nr. 890/2005, în atenţia domnului primar pentru a comunica la dosarul cauzei numele şi datele de identificare ale persoanei care se face vinovată pentru necomunicarea relaţiilor solicitate, în vederea amendării cu suma de 500 lei. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Emiterea unei adrese către intimata Primăria Sântana de Mureş – Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar pentru a comunica la dosarul cauzei situaţia din registrul agricol în perioada anilor 1961-1962 – data înfiinţării C.A.P Sântana, şi a eventualelor cereri de înscriere în C.A.P. pe numele Chinezi Alexandru. Revenirea cu adresă către Primăria Sântana de Mureş – Comisia locală de aplicare a legii fondului funciar pentru a comunica la dosarul cauzei dovada comunicării sub semnătură a Hotărârii nr. 13028/2/CIII/29.12.2006, dovadă prevăzută de art . 27 alin.7 din HG nr. 890/2005; Citarea intimaţilor şi comunicarea cererii de probaţiune şi a precizării de acţiune, la intimaţi.
Comunicarea către intimata Primăria comunei Sântana de Mureş – Comisia locală de aplicarea legii fondului funciar a unui exemplar după copia borderoului de corespondenţă recomandată din data de 11.01.2007 emis de Prefectura Mureş; Repetarea procedurii de citare cu intimata Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii Fondului Funciar – Prefectura Mureş;
Revenirea cu adresă către intimata PREFECTURA MUREŞ – Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar pentru a comunica la dosarul cauzei copia confirmării de primire a comunicării către petentă a Hotărârii nr. 705/2006 a Comisiei judeţene de aplicare a legii fondului funciar. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Admite cererea de amânare formulată de reprezentantul intimatei Primăria comunei Sântana de Mureş – Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar; Emiterea unei adrese către Primăria comunei Sântana de Mureş – Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar cu menţiunea pentru domnul primar de a indica persoana care se face vinovată pentru necomunicarea relaţiilor solicitate pentru acest termen de judecată în vederea amendării; Revenirea cu adresă către intimata Primăria comunei Sântana de Mureş – Comisia locală pentru aplicarea legii fondului funciar pentru a indica numele persoanelor care ocupă terenurile din tarlaua Bercu Mare înscrise în CF nr. 55, nr. de ordine 2 cu numerele top: 310 teren arator în suprafaţă de 1080 mp; 310 a teren arator tot în locul numit Bercu Mare în suprafaţă de 1080 mp; 405 a teren arator tot în locul numit Bercu Mare în suprafaţă de 1512 mp precum şi număr de ordine 10 cu numerele top – 758/1/2 teren cositor în locul numit Bercu Mare în suprafaţă de 1728 mp; 542 a teren cositor în locul numit Bercu Mare în suprafaţă de 1245 mp şi 542 b, teren arator în suprafaţă de 435 mp, în total 7080 mp, precum şi să comunicaţi copiile titlurilor de proprietate emise acestora.
Amânat în vedere depunerii de acte de către petentă şi intimata de rând 2.
Amână cauza pentru ca petenta să timbreze capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate nr.112510/28.12.2004 eliberat pe numele Chinezi Alexandru cu suma de 10 lei taxă timbru şi timbru judiciar în sumă de 0,30 lei; Proroga discuţia asupra excepţiei tardivităţii introducerii plângerii invocată de reprezentantul intimatei, pentru termenul viitor; Proroga discuţia asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la anularea titlului de proprietate nr. 112298/2004 până după ce petenta va timbra capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate nr.112510/28.12.2004 eliberat pe numele Chinezi Alexandru cu suma de 10 lei taxă timbru şi timbru judiciar în sumă de 0,30 lei; Pune în vedere petentei să depună la dosarul cauzei concluzii scrise cu privire la excepţiile invocate de reprezentantul intimatei. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Amânarea cauzei la un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea petentei să precizeze obiectul acţiunii în vederea stabilirii cadrului procesual
Comunicarea, intimatelor, a câte un exemplar din notele de şedinţă depuse la dosar de către petentă. Citarea părţilor care nu au termen în cunoştinţă.
Xeroxarea filelor 95-139 şi comunicarea pârâtei Comisia locală – Primăria Sântana de Mureş. Pune în vedere petentei să-şi precizeze obiectul cererii în sensul de a preciza ce solicită, cu indicarea obiectului dedus judecăţii şi, totodată, să indice motivele de fapt şi drept sub sancţiunea prevederilor art. 114 alin. 2 şi 3 Cod procedură civilă de suspendare a cauzei.
Amânarea cauzei la un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea reprezentantei intimatei Primăria comunei Sântana de Mureş, să studieze actele comunicate de către intimata Prefectura Mureş - Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată, într-un singur exemplar.
Emiterea unei adrese către Prefectura Mureş – Comisia judeţeană de aplicare a legii fondului funciar pentru a comunica instanţei actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate nr. 112298/2004 emis pe numele Chinezi Alexandru.
Comunicarea unui exemplar din răspunsul la întâmpinare formulat de reclamantă, cu intimata Comisia judeţeană de fond funciar – Prefectura Mureş Pune în vedere reprezentantei intimatei Comisia locală de fond funciar – Primăria Sântana de Mureş să depună la dosarul cauzei delegaţie de reprezentare.
Amânarea cauzei pentru a da posibilitatea petentei să studieze întâmpinarea care i-a fost comunicată la acest termen de judecată.
acordă termen intimatei Primăria Sântana de Mureş – Comisia locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în vederea angajării unui apărător şi pregătirii apărării;