T******* M****
CondamnatÎn baza art.450 al.1 Cod procedură penală, admite propunerea făcută de comisia de pe lângă Şcoala de Formare şi Perfecţionare a Pregătirii Agenţilor Tg.Ocna privind pe condamnatul T******* M**** născut la data de 05.11.1937, fiul lui Vasile şi Maria, deţinut în executarea pedepsei de 7 ani, aplicată prin sentinţa penală nr.61/2005 pronunţată de Tribunalul Neamţ, pentru infracţiunea de omor, prev. de art.174 Cod penal şi în consecinţă: Dispune liberarea condiţionată a condamnatului, de sub puterea mandatului de executarea pedepsei nr.80/2005 emis de Tribunalul Neamţ atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării prevederilor art. 61 Cod penal. Dispune plata din fondul Ministerului Justiţiei a sume de 40 RON, reprezentând onorariul minim pentru apărătorul din oficiu Olteanu Monica, către Baroul Bacău - Biroul Oneşti. Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Cu drept de recurs în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi,1 martie 2007 .