F******* P******* G******** - D*******
RecurentL**** E********
Intimat PÂRÂTS******* Ş*****
Intimat PÂRÂTC******** L**** M*** G*****
Intimat PÂRÂTC***** I************ A* M**** N****
Intimat PÂRÂTdec. civ. 125/R - Admite recursul civil declarat de către reclamanta Fotiadis Pierette Georgette şi continuat de moştenitorii acesteia - Dobre Georgette-Madeleine şi Diculescu Cristian împotriva deciziei civile nr. 204/A din 04.02.2005 a Curţii de Apel Galaţi în dosarul nr. 1271/2004, în contradictoriu cu pârâţii L**** E********, S******* Ş*****, Consiliul Local al municipiului Galaţi, C***** I************ A* M**** N**** Galaţi, Fundaţia Clubului Gălăţean al Mării Negre şi cu intrvenienţii Dumitriu maria, Dumitriu Dan, Staicu Daniel Teofil şi Staicu Ileana. Modifică în tot decizia civilă nr. 204/A a din 04.02.2005 a Curţii de Apel Galaţi în sensul că admite apelul declarat de reclamanta Fotiadis Pierette Georgette împotriva sentinţei civile nr. 173/09.03.2004 a Tribunalului Galaţi pronunţată în dosarul nr. 1225/2003, sentinţă pe care o schimbă în tot şi, în consecinţă; Respinge acţiunea formulată de reclamantă ca rămasă fără obiect. Irevocabilă.
ART.243 CPC Urmare cererii din 28.01.2011 cauza va fi repusă pe rol pentru introducerea în cauză a moştenitorilor defunctei recurente Fotiadis Pierette-Georgette - T: 02.03.2011, C1R
ART.244 PCT.1 CPC Dosarul a fost repus pe rol, din oficiu, potrivit disp. art. 99 (5) din R.O.I., modificat prin Hotărârea nr.614/26 iunie 2008, de către completul învestit aleatoriu cu soluţionarea cauzei, respectiv completul de judecată C1R, avându-se în vedere şi Hotărârea nr. 51/21.05.2010 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Galaţi, şi a primit termen la data de 26.10.2010, C1R.
pentru ca recurenta să facă dovada formulării notificării conf. Legii 10/2001, în caz afirmativ să depună copia notificării şi care este stadiul de soluţionare al acesteia
pentru administrarea probei cu acte, acte ce nu au putut fi depuse la acest termen, probă ce a fost admisă în 20.03.2007,
administrare probe
s-a acordat termen în vederea pregătirii apărării