U******** Ţ***** B*** S***
Recurent Parte civilăM**** D*******
Intimat InculpatB******* G*******
Recurent InculpatP***** G*********
Intimat InculpatS*** M******* S***** - P*** S****** A*****
Intimat Parte civilăDosar nr.1271/258/2007 HOT 1.În baza art.8 din Legea nr.39/2003 raportat la art.323 Cod penal, condamnă pe inculpatul , la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de "iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este un grup infracţional organizat". În baza art.282 alin.l şi 2, Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi o pedepasă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea a infracţiunii de "falsificare de monede sau alte valori". În baza art.215 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de "înşelăciune". În baza art.285 Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de "deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori". În baza 86 ind.5 raportat la art.85 alin.1 Cod penal anulează suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.1692/12.10.2007 pronunţată de Judecătoria Braşov în dosarul nr.183/197/2005, definitivă prin Decizia penală nr.417/R/28.05.2008 pronunţată de Curtea de Apel Braşov. Descontopeşte pedepsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr.1692/12.10.2007 a Judecătoriei Braşov şi repune în individualitatea lor pedepsele componente astfel: -Pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată pentru comiterea în luna iulie 2005 a infracţiunii de "falsificare de monede sau alte valori" prevăzută de art.282 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. -Pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru comiterea în luna iulie 2005 a infracţiunii de "înşelăciune", prevăzută de art.215 alin.1, 2 şi 3 Cod penal, cu aplciarea art.41 alin.2 Cod penal. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentinţa penală nr.1692/12.10.2007 a Judecătoriei Braşov şi infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată în prezentul dosar, sunt concurente. În baza art.33 lit.a şi art.36 alin.1 Cod penal raportat la art.34 lit.b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate prin Sentinţa penală nr.1692/12.10.2007 a Judecătoriei Braşov şi pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, inculpatul urmând să execute o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.88 Cod penal scade din durata pedepsei aplicate timpul arestării preventive din perioada 27.07.2005 - 16.12.2005 şi din perioada 10.08.2006 - 28.02.2008. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei. În baza art.86 ind.5 alin.2 Cod penal raportat la art.86 ind.1 alin.1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 7 ani, ce reprezintă termenul de încercare, stabilit conform dispoziţiilor art.86 ind.2 Cod penal. În baza art. 86 ind.3 alin.1 Cod penal, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare, măsuri ce vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita: a) Se va prezenta trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita. b) Va anunţa în prealabil Serviciul de Probaţiune despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) Va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă. d) Va comunica informaţii de natură a fi controlate cu privire la mijloacele de existenţă. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin.1 Cod pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.86 ind.4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. 2.În baza art.8 din Legea nr.39/2003 raportat la art.323 Cod penal, condamnă pe inculpatul P***** G********* ILIE, fiul lui Gheorghiţă şi Rodica, născut la data de 18.07.1983 în mun. Topliţa, jud. Harghita, cetăţean român, necăsătorit, fără loc de muncă, cu domiciliul în mun. Topliţa, str. Eroilor, bl.B, sc.4, ap.14, jud. Harghita, fără forme legale în com. Sărmaş, sat. Runc, jud. Harghita, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de "iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este un grup infracţional organizat". În baza art.282 alin.l şi 2, Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de "falsificare de monede sau alte valori". În baza art.215 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de "înşelăciune". În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, ca pedeapsă principală, şi o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.88 Cod penal scade din durata pedepsei aplicate timpul arestării preventive din perioada 28.05.2006 - 11.06.2006. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei. În baza art.86 ind.1 alin.1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durată de 7 ani, ce reprezintă termenul de încercare, stabilit conform dispoziţiilor art.86 ind.2 Cod penal. În baza art. 86 ind.3 alin.1 Cod penal, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere pe durata termenului de încercare, măsuri ce vor fi comunicate Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita: a) Se va prezenta trimestrial la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Harghita. b) Va anunţa în prealabil Serviciul de Probaţiune despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă, precum şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) Va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă. d) Va comunica informaţii de natură a fi controlate cu privire la mijloacele de existenţă. În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin.1 Cod pr. pen. atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.86 ind.4 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni. 3.În baza art.8 din Legea nr.39/2003 raportat la art.323 Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, condamnă pe inculpatul B******* G*******, născut la data de 14.01.1967 în mun. Bacău, jud. Bacău, cetăţean român, necăsătorit, recidivist, cu domiciliul în mun. Satu Mare, str. Brânduşa, bl.2, ap.7, jud. Satu Mare, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de "iniţiere sau constituire ori aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este un grup infracţional organizat". În baza art.282 alin.l şi 2, Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la o pedeapsă principală de 3 ani închisoare şi o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale, pentru comiterea infracţiunii de "falsificare de monede sau alte valori". În baza art.215 alin.1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal şi cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de "înşelăciune". În baza art.33 lit.a şi art.34 lit.b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, ca pedeapsă principală, şi o pedeapsă complementară constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal ca pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei. 4.În baza art.346 Cod pr. pen., raportat la art. 998 Cod civil admite acţiunile formulate şi obligă inculpaţii în solidar la plata către părţile civile a următoarelor sume: -100 lei către SC MODIMPEX SRL, prin reprezentant Salamon Attila cu domiciliul în mun. Miercurea Ciuc, str. Patak, nr.40, jud. Harghita. -100 lei către SC HELLO ABC SRL, prin reprezentant Gabrielli Alexandru, cu domiciliul în mun. Miercurea Ciuc, str. Revoluţiei din Decembrie, nr.9, sc.B, ap.1., jud. Harghita. -100 lei către SC TRANSILVANIA GENERAL IMPORT EXPORT prin reprezentant Laszlo Iolanda, cu domiciliul în mun. Miercurea Ciuc, str Salciei, nr.9, sc.B, et.4, ap.19, jud. Harghita. -100 lei către AF Platon, prin reprezentant Platon Maria, cu domiciliul în mun. Miercurea Ciuc, str. Pomul Verde, nr.4, jud. Harghita. -100 lei către RAIFFEISEN BANK SA - SUCURSALA HARGHITA, cu sediul în mun. Miercurea Ciuc, Str. Kossuth Lajos, nr.20, bl.27, jud. Harghita. -100 lei către SC DANY COM SRL, prin reprezentant Dani Ana, cu domiciliul în mun. Miercurea Ciuc, str. Tudor Vladimireseu, nr.25, sc.F, et.2, ap.11, jud. Harghita -100 lei către AI CSISZER, prin reprezentant Csiszer Laszlo, cu domiciliul în com. Sântimbru, nr.442, jud. Harghita. -100 lei către PAROHIA ROMANO CATOLICĂ SFÂNTA CRUCE, prin reprezentant Balasz Katalin, cu domiciliul în mun. Miercurea Ciuc, str. Harghita, nr.7, sc.B, et.1, ap.7 -100 lei către SC JTI ROMANIA, cu sediul în mun. Miercurea Ciuc, str. Lunca Mare, nr.16, et.2, ap.7, jud. Harghita -100 lei către SC INCOM EURO SRL, prin reprezentant Barto Iuliana, cu domiciliul în com. Mădăraş, nr.467, jud. Harghita. -300 lei către SC HARMOPAN SRL, cu sediul în mun. Miercurea Ciuc, str. Harghita, nr.46, jud. Harghita. -100 lei către SC ATIZEN IRIS SRL, prin reprezentant Bodor Marta, cu domiciliul în mun. Topliţa, str. Murelor, nr.32, jud. Harghita. -200 lei către S.C. AMIGO COM S.R.L., Prin Bojte Ibolya, cu domiciliul în mun. Miercurea Ciuc, jud. Harghita, nr. 5, sc. A, ap. 13, jud. Harghita. -50 lei către S.C. RODIPET S.A. - AGENŢIA HARGHITA, cu sediul în mun. Bucureşti, sect.1, P-ţa Presei Libere, corp ,,A,,. -50 lei către S.C. SAVILCOM S.R.L., prin Viliko Istvan, cu domiciliul în mun. Gherogehni, cart. Bucin, bl. 20, sc. B, ap. 40, Cod poştal 537600, jud. Harghita. -100 lei către SC PROTEHNIC SRL ROMAN - prin Tudor Costică, cu domiciliul în mun. Roman, str. Aprodu Arbore, bl.5, ap.26, Cod poştal 611041, jud. Neamţ -50 lei către SC JT INTERNATIONAL ROMANIA S.R.L., cu sediul în mun. Bucureşti, sect.3, bd. Dimitrie Pompei, nr.9, bl.9/A -100 lei către LAMATIC DUMITRITA MĂDĂLINA, cu doiciliul în mun. Piatra Neamţ, str. Lămâiţei, nr.17, bl.C9, sc.B, ap.32, Cod poştal 613269, jud. Neamţ -100 lei către PALAGHIA MARIA, cu domiciliul în mun. Tg. Neamţ, str. Cuza Vodă, bl.A11, sc.B, ap.30, Cod poştal 613589, jud. Neamţ -200 lei către SC ANDRY-MARY SRL, prin Frăsiloaia Maria, cu domiciliul în localitatea Costişa, fără număr, Cod poştal 617140, jud. Neamţ -100 lei către LIŢCANU MARIA, cu domiciliul în mun. Piatra Neamţ, str. Decebal, nr.84, sc.B, ap.57, Cod poştal 617899, jud. Neamţ -100 lei către IORDAN ELENA ANICA, cu domiciliul în mun. Piatra Neamţ, str. Cetatea Neamţului, nr.99, Cod poştal 617845, jud. Neamţ -100 lei către POPA ELENA cu domiciliul în mun. Piatra Neamţ, str. Iulian Antonescu, nr.1, bl.T16, ap.4, Cod poştal 617444, jud. Neamţ -100 lei către CĂLIN MARIA cu domiciliul în mun. Botoşani, str. Independenţei, nr.7, bl.A1, sc.A, ap.11, Cod poştal 710003, jud. Botoşani -100 lei către CHIRA NICOLETA cu domiciliul în loc. Schitu Goleşti, Cod poştal 117650, jud. Argeş -300 lei către METRO CASSH & CARRY SRL Cluj cu sediul în mun. Cluj-Napoca, str. Avram Iancu, nr. 488-490, jud. Cluj -200 lei către SC AMBIENT CJ S.R.L. cu sediul în mun. Cluj-Napoca, str. Traian Vuia, nr. 140, Cod poştal 400369, jud. Cluj -100 lei către SC LUKOIL S.R.L. ROMANIA - SUCURSALA Cluj cu sediul în mun. Cluj-Napoca, str. Republicii, nr. 62, Cod poştal 400023, jud. Cluj -50 lei către C.A.S. Cluj-Napoca, cu sediul în mun. Cluj-Napoca, str. Constanţa, nr. 5, jud. Cluj -200 lei către SC ASTRAL IMPEX SRL ARAD cu sediul în mun. Arad, Calea Zimandului, nr. 1, Cod poştal 310115, jud. Arad -50 lei către METRO BACAU - OTOPENI, şos. Bucureşti - Ploieşti, nr.289, Cod poştal 075100, jud. Ilfov -200 lei către BANCA TRANSILVANIA - SUCURSALA BRAŞOV cu sediul în mun. Braşov, str. 13 Decembrie, nr.17, jud. Braşov -100 lei către ANAF BRAŞOV cu sediul în mun. Braşov, str. Mihail Kogălniceanu, nr.7, Cod poştal 500023, jud. Braşov -200 lei către SELGROSS CASH & CARRY BRAŞOV cu sediul în mun. Braşov, Calea Bucureşti, nr.231, Cod poştal 500023, jud. Braşov -100 lei către BANK LEUMI ROMANIA S.A. - SUCURSALA IAŞI cu sediul în mun. Iaşi, bd. Ştefan Cel Mare şi Sfânt, nr. 4, Cod poştal 700124, jud. Iaşi -200 lei către METRO CASH & CARRY ROMANIA SRL - MAGAZIN 20 IASI cu sediul în mun. Iaşi, DN 28 Km 63, Cod poştal 700123, jud. Iaşi -100 lei către SC ARTIMA SA BAIA MARE cu sediul în mun. Baia Mare, str. Gării, nr.2/A, jud. Maramureş -50 lei către B.C.R. - SUCURSALA MARAMURES cu sediul în mun. Baia Mare, nr.15, Cod poştal 430301, jud. Maramureş -100 lei către LIPOVAN CLAUDIA cu domiciliul în mun. Paşcani, str. Unirii, nr.129, Cod poştal 705200, jud. Iaşi -500 lei către SC METRO & CASH CARRY SRL - MAG 26 SUCEAVA cu sediul în mun. Suceava, str. 1 Decembrie 1918, nr.5, jud. Suceava -100 lei către SC EMIRAL COM PROD S.R.L. cu sediul în mun. Câmpulung Moldovenesc, str. Mihail Sadoveanu, nr.13, jud. Suceava -300 lei către LELCU VIOREL cu domiciliul în mun. Suceava, str. Putna, bl.4, ap.16, jud. Suceava -100 lei către COMPANIA NAŢIONALĂ POŞTA ROMÂNĂ S.A. - DIRECŢIA REGIONALĂ DE POSTĂ IAŞI - OF. JUD DE POŞTĂ SUCEAVA cu sediul în mun. Suceava, str. Bălcescu Nicolae, nr.6, jud. Suceava -100 lei către SC ADD FAM SRL - prin Komives Marius, cu domiciliul în mun. Timişoara, str. Col. Ion Enescu, nr.1, sc.A, ap.13, jud. Timiş. 5.Constată că următoarele părţi vătămte nu s-au constituit părţi civile: -SC PETROM SA - STAŢIA NR.3 COMUNA SĂVINEŞTI, prin Marin Margareta citat prin afişare la uşa Consiliului Local Săvineşti, jud. Neamţ -SC PASION SRL SUCEAVA - citat prin afişare la uşa Consiliului Local Suceava, jud. Suceava -S.C. LACTATE Harghita - prin Barabas Iolanda, cu domiciliul în com. Frumoasa, nr. 61, Cod poştal 537115, jud. Harghita -GROSU MARIA cu domiciliul în Rădăuţi, sat Miorcani, nr. 623, Cod poştal 717316, jud. Botoşani -S.C. MOLDO OIL S.R.L. - prin Dandu Antonia, cu domiciliul în Piatra Neamţ, str. Armoniei, bl. E.11, ap. 10, Cod poştal 610276, jud. Neamţ -S.C. GICOVANU COM S.R.L. - prin Gicoveanu Georgeta, cu domiciliul în Piatra Neamţ, str. Coşniţa, nr. 22, Cod poştal 610053, jud. Neamţ -SC GREMS VEST SRL DEVA - prin Giurcă Remus, c cu domiciliul în Deva, str. Gheorghe Lazăr, nr. 2/B, Cod poştal 330025, jud. Hunedoara -S.C. ALRODY COM S.R.L. TG. NEAMŢ - prin Frunză Vasile, cu domiciliul în Târgu Neamţ, str. Mihai Eminescu, bl. G.6, sc. A, ap. 16, Cod poştal 615200, jud. Neamţ -SC LEVI IMPEX SRL - Piatra Neamţ - prin Chelaru Dan, cu domiciliul în Piatra Neamţ, str. Progresului, nr. 103, bl. D.31, ap. 55, Cod poştal 610161, jud. Neamţ -CHIRILĂ FLORENTIN cu domiciliul în Piatra Neamţ, str. Strămutaţi, nr. 44, Cod poştal 610258, jud. Neamţ -SC MOL ROMÂNIA PETROLEUM PRODUCTS S.R.L., Prin Druţă Beatrice Daniela, cu domiciliul în mun. Roman, str. Roman Muşat, nr.21, jud. Neamnţ -SC OMV ROMANIA MINERALOEL SRL - prin Rotarul Angela, cu domiciliul în Piatra Neamţ, str. G-ral Dăscălescu, nr. 11, bl. T.3, ap. 12, Cod poştal 613258, jud. Neamţ -S.C. OVIDIU BOCANCEA MACOVEI S.N.C. - prin Bocancea Ioan, cu domiciliul în loc. Podoleni, nr. FN, Cod poştal 617335, jud. Neamţ -MODORANU ELENA cu domiciliul în Piatra Neamţ, str. Dacia, nr. 16, ap. 45, Cod poştal 613872, jud. Neamţ -S.C. TUDALEX S.R.L. - prin Avram Otilia Vasilica, cu domiciliul în Piatra Neamţ, str. Dărmăneşti, nr. 85, bl. B.3, sc. B, ap. 23, Cod poştal 613256, jud. Neamţ -VRĂNCEANU CONSTANTIN cu domiciliul în loc. Piatra Şoimului, nr. FN, Cod poştal 617320, jud. Neamţ -URSU CATINCA cu domiciliul în loc. Pînceşti, nr. FN, Cod poştal 617366, jud. Neamţ -S.C. PAUL & ALEXANDRA SRL - prin Creţu Gheorghe, cu domiciliul în loc. Dumbrava Roşie, sat Izvoarele, nr. FN, Cod poştal 617185, jud. Neamţ -ADUMITRĂCHIOAIE TIBERIU cu domiciliul în Roman, str. Dobrogeanul Gherea, bl. 28, sc. A, ap. 11, Cod poştal 617456, jud. Neamţ -S.C. ELDAEM COM SRL - prin Luca Didina, cu domiciliul în Piatra Neamţ, str. Nicolae Dăscălescu, nr. 13, bl. T.2, sc. E, ap. 58, Cod poştal 617586, jud. Neamţ -AMBROSĂ CSRISTINA cu domiciliul în Piatra Neamţ, str. 1 Decembrie, nr. 55, bl. B.16, sc. A, ap. 8, jud. Neamţ -SC LUKOIL ROMANIA SRL - PRIN Gliga Dan, cu dimiciliul în loc. Fărcaşa, Cod poştal 617190, jud. Neamţ -BUCIUMANU NECULAI cu dimiciliul în loc Cristeşti, Cod poştal 707063, jud. Iaşi -SC ADMIR SRL - prin Roşu Ionel, cu dimiciliul în Botoşani, str. Marchian, nr. 3, bl. M.3, sc. A, ap. 23, Cod poştal 617456, jud. Botoşani -SC DOVANI SRL - prin Apostoliu Sorin Eugen, cu dimiciliul în Botoşani, str. Octavian Onicescu, nr. 4, sc. B, ap. 8, Cod poştal 617895, jud. Botoşani -MIRĂUTA VLADIMIR cu domiciliul în Botoşani, str. Prieteniei, nr. 11, bl. V.2, sc. B, ap. 38, jud. Botoşani -VINTILĂ GEORGETA cu domciliul în Făgăraş, str. Târgului, bl. 49A, sc. B, ap. 8, Cod poştal 505200, jud. Braşov -GI-MI-COM SRL BOTOSANI prin Ciobotaru Constantin Călin cu domiciliul în Botoşani, str. Mareşal Antonescu, nr. 2, bl. H.4, sc. A, ap. 5, jud. Botoşani -SC AGROCARN COMPANY SRL BOTOSANI prin Achiţei Gheorghe Cristian, cu domiciliul în Botoşani, str. Dimitrie Negreanu, nr. 1, sc. C, ap. 16, Cod poştal 710023, jud. Botoşani -HVB BANK ROMANA - SUCURSALA CLUJ cu sediul în mun. Cluj-Napoca, p-ţa Unirii, nr. 10, jud. Cluj - SC TEREMOFICARE SA CLUJ cu sediul în mun. Cluj-Napoca, bd. 21 Decembrie 1989, nr. 79, jud. Cluj -BĂNUŢĂ ELENA cu domiciliul în mun. Bacău, str. Lalelelor, nr.3, bl. 8, sc. B, ap. 2, Cod poştal 647852, jud. Bacău -GRIGORAS MARIA cu domiciliul în Bacău, str. Lalelelor, nr.1, bl.1, sc. B, ap. 6, jud. Bacău -SC MC DONALD S SRL - PUNCT DE LUCRU BACAU cu sediul în mun. Bacău, str. Ciprian Pintea, nr. 1, jud. Bacău -STĂNILĂ ADRIAN cu domiciliul în Prejmer, str. principală, nr.926, Cod poştal 507165, jud. Braşov -SC AVICOLA BRASOV - SA cu sediul în mun. Braşov, str. Cucului, nr.5, Cod poştal 50023, jud. Braşov -SC SCICO SRL BRASOV cu sediul în mun. Braşov, str. Iuliu Maniu, nr. 33, sc. B, ap. 10, Cod poştal 500123, jud. Braşov -SC MORA SRL prin Varga Gyula, cu domiciliul în mun. Braşov, str. Gării, nr. 32, jud. Braşov -SC PROSOFT SRL BRASOV cu sediul în mun. Braşov, str. Cristianului, nr. 6, Cod poştal 500001, jud. Braşov -SC DANONE PDPA - SRL BUCURESTI cu sediul în Bucureşti, sect.2, str. Nicolae Cândea, nr. 96 -SC LUCA SRL BRASOV cu sediul în mun. Braşov, Calea Feldiaorei, nr. 18, Cod poştal 500041, jud. Braşov -SERBAN DORU EMIL cu domiciliul în com. Tărlungeni, str. Mihai Eminescu, nr. 376, Cod poştal 500014, jud. Braşov -P.F. SERENY ILDIKO cu domiciliul în com. Budila, str. Principală, nr.563, Cod poştal 507030, jud. Braşov -ION NICOLAE cu domiciliul în mun. Braşov, str. Brânduşelor, nr. 24, bl. 41, ap. 6, Cod poştal 500012, jud. Braşov -SC ROMTRAIN SRL BRASOV cu sediul în mun. Braşov, bd. Muncii, nr. 2, bl. E.19, sc. D, ap. 10, Cod poştal 500012, jud. Braşov -SC SORANDRE S.R.L. BRASOV cu sediul în mun. Braşov, str. Fanionului, nr. 37, Cod poştal 500014, jud. Braşov -S.C. ADI MAŢU IASI cu sediul în mun. Iaşi, str. Gheorghe Ghibănescu, nr. 6, jud. Iaşi -ABN AMRO BANK - SUCURSALA IASI cu sediul în mun. Iaşi, jud. Iaşi -POP MARGARETA cu domiciliul în mun. Bistriţa, nr. 30, sc. C, ap. 25, jud. Bistriţa Năsăud -SC MAXCITEL NETCOMM SRL CONSTANŢA prin Maxim Dănuţ, cu domiciliul în mun. Constanţa , str. Dionisie Cel Mic, nr. 35, sc. A, Cod poştal 100212, jud. Constanţa -SC SALON GAUDIS SRL BAIA MARE cu sediul în mun. Baia MAre, bd. Decebal, nr. 4, Cod poştal 430287, jud. Maramureş -STANCIU GALINA cu domiciliul în mun. Constanţa, str. Mihai Viteazu, nr. 1, bl. F, sc. C, ap. 56, jud. Constanţa -SC SOREX IMPEX SRL PAŞCANI cu sediul în Paşcani, str. Fântânele, nr. 29, jud. Iaşi -S.C. ANITUD S.R.L. IASI cu sediul în Iaşi, str. Tudor Valdimirescu, nr. 7, jud. Iaşi -SC COMPLEX TACKO SRL cu sediul în loc. Cristeşti, Cod poştal 707145, jud. Iaşi -SC CRISTIANA RONI IMPEX SRL IASI cu sediul în mun. Iaşi, bd. Independenţei, nr. 28, jud. Iaşi -TREZORERIA MUNICIPIULUI PAŞCANI cu sediul în mun. Paşcani, jud. Iaşi -S.C. C & S DISTRIBUTION S.R.L. cu sediul în mun. Cluj-Napoca, str. Mihai Eminescu, nr. 1-4, jud. Cluj -DONATH ANNA cu domiciliul în mun. Sfântu Gheorghe, Aleea Prieteniei, nr. 13, bl. 16, ap.3, Cod poştal 5410326, jud. Covasna -S.C. ALFA PLUS SRL prin Csika Bela cu domiciliul în mun. Sfântu Gheorghe, str. Înfrăţirii, nr. 8, bl. 4, sc. B, ap. 3, jud. Covasna -SC BERTIS SRL - prin Berszany Tibor, cu domiciliul în mun. Sfântu Gheorghe, str. Câmpului, nr. 3, jud. Covasna -S.C. ROMPETROL DOWN STREAM S.A. - STATIA SF GHEORGHE cu sediul în mun- Sfântu Gheorghe, jud. Covasna -S.C. CARMANGERIA TRAICOV SRL COVASNA prin Olteanu Traian, cu domiciliul în oraşul Covasna, str. Mihai Eminescu, nr. 131, Cod poştal 525200, jud. Covasna -B.C.R. - SUCURSALA CLUJ cu sediul în mun. Cluj-Napoca str. G. Bariţiu, nr. 10-12, jud. Cluj -S.C. LUCADY IMPEX SRL SUCEAVA - prin Loja Lucian, cu domiciliul în Vatra Dornei, str. Unirii, nr. 105/A, jud. Suceava -SC OLBEN CONSTRUCT SRL cu sediul în Vatra Dornei, str. Unirii, nr. 62, jud. Suceava -CABINET MEDICAL INDIVIDUAL - DENTONIC DR. HÂRLEA CORINA - cu sediul ăn mun. Suceava, str. Cuza Vodă, nr. 44, jud. Suceava -S.C. PLATINU G.B. S.R.L. cu sediul în mun. Botoşani, str. Ştefan Cel Mare, nr. 33/B, jud. Botoşani -S.C. MOPAN S.A. cu sediul în mun. Suceava, str. Traian Vuia, nr.2, jud. Suceava -MAFTEI PAUL SORIN cu domiciliul în mun. Suceava, str. Mitropoliei, nr.10, bl. E, sc. A, ap. 10, jud. Suceava -BANCA TRANSILVANIA SA - SUCURSALA SUCEAVA cu sediul în mun. Suceava, str. Bălcescu Nicolae, nr. 6, jud. Suceava -S.C. PRODINCOM SA SUCEAVA cu sediul în mun. Suceava, p-ţa Agroalimentară Burdujeni, Calea Burdujeni, nr. 11/A, jud. Suceava -SC RIOMAR EXIM SRL cu sediul în mun. Suceava, Calea Burdujeni, nr. 16, jud. Suceava -S.C. ADONIS FARM S.R.L. cu sediul în Vatra Dornei, str. Luceafărului, nr.1, Cod poştal 725700, jud. Suceava -S.C. LA GRECUTA SRL cu sediul în Fălticeni, str. Grăniceri, bl. 20, jud. Suceava -OCHIANĂ CONSTRANTIN IULIAN cu domiciliul în loc. Dolheşti, str. Pincipală, nr. FN, Cod poştal 727180, jud. Suceava -DIMOFTE CLAUDIU cu domiciliul în mun. Satu Mare, str. Prahova, nr. 32, bl. 42, ap. 14, jud. Satu Mare -TOMOIAGA LILICA IULIANA cu domiciliul în mun. Satu Mare, bd. Muncii, bl. H.9, ap. 20, jud. Satu Mare. În baza art.118 alin.1 lit.a şi b Cod penal dispune confiscarea specială a inprimantei HP multifuncţională şi a bancnotelor falsificate ridicate de la inculpaţi şi de la părţile vătămate. În baza art.191 alin.1 Cod pr. pen., obligă pe inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de câte 1550 lei fiecare, din care suma de câte 300 lei fiecare se va avansa Baroului Harghita din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru inculpatul M**** D******* şi de la comunicare pentru celalate părţi. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 iulie 2011. Preşedinte,
amână pronunţarea pentru data de 12.07.2011.
amână pronunţarea.
efectuare referat de evaluare pentru inculpaţi.
În vederea respectării principiului continuităţii completului judecată
audiere martori.
audiere martori.
audiere martori.
audiere martori.
audiere martori.
audiere martori.
audiere martori.
probe.
AUDIERE MARTORI.
audiere martori.
lipsă inculpaţi şi martori.
audiere martori.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură şi lipsă de apărare pentru inculpatul Platon Gheorghiţa.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
LIPSĂ DE PROCEDURĂ.
LISPĂ DE PROCEDURĂ.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
lispă de procedură.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
lipsă de procedură.
lipsă procedură
lipsă de procedură.
lipsă de proceduă cu inculpatul şi părţii vătămate
lipsa procedură