L******** M*****
ReclamantS* S******** R****** S** T********
PârâtScoate cauza având ca obiect acordarea drepturilor salariale în condiţiile legislaţiei muncii – acţiunea formulată de reclamantul Livădaru Marian împotriva pârâtei S.C. SOLECTRON ROMÂNIA S.R.L., de pe rolul Tribunalului Timiş şi o trimite spre competentă soluţionare Tribunalului Gorj, consecinţă a strămutării dispusă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Admite cererea de amânare a judecării cauzei pentru ca părţile să ia la cunoştinţă de raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză. Ia act de faptul că avocatul reclamantului a depus la dosar dovada de achitare a onorariului de expertiză contabilă în cuantum de 620 lei (RON).
Citarea din nou a expertului contabil Cosma Dorin cu menţiunea să se prezinte de urgenţă în instanţă pentru învestire în cauză, comunicarea obiectivelor, efectuarea şi comunicarea raportului de expertiză contabilă părţilor şi instanţei de judecată cu cel puţin 5 zile înainte de termenul următor, în 3 ex., spre a se lua la cunoştinţă şi a se depune eventuale obiecţiuni, urmând ca acesta să răspundă punctual, clar şi motivat la fiecare punct din obiectivele formulate de părţi şi să precizeze avansul onorariului de expertiză contabilă.
Citarea expertului contabil Cosma Dorin cu menţiunea să se prezinte de urgenţă în instanţă pentru învestire în cauză, comunicarea obiectivelor, efectuarea şi comunicarea raportului de expertiză contabilă părţilor şi instanţei de judecată cu cel puţin 5 zile înainte de termenul următor, în 3 ex., spre a se lua la cunoştinţă şi a se depune eventuale obiecţiuni, urmând ca acesta să răspundă punctual, clar şi motivat la fiecare punct din obiectivele formulate de părţi şi să precizeze avansul onorariului de expertiză contabilă.
Încuviinţează efectuarea în cauză a unei expertize contabile solicitată de avocatul reclamantului. Emiterea unei adrese către B. L. E. J. T. C. pendinte Tribunalul Timiş pentru a se comunica o listă de experţi contabili – specializarea drepturi salariale. Pune în vedere avocaţilor părţilor să depună la dosar obiective pentru expertiza contabilă, în câte 2 ex. de fiecare parte. Pune în vedere avocaţilor părţilor să depună la dosar contractul colectiv de muncă la nivel naţional şi contractul colectiv de muncă la nivel de ramură pentru anii 2004 – 2007.
Amână judecarea cauzei pendinte la 22.03.2007, pentru când părţile au T.C., urmând ca avocatul reclamantului să ia la cunoştinţă de întâmpinare şi de setul de înscrisuri depuse de avocatul pârâtului la dosar.